StiripesurseDiasporaConstituţia lui Putin intră în vigoare sâmbătă

Constituţia lui Putin intră în vigoare sâmbătă

Publicat:

Reforma constituţională aprobată de alegătorii ruşi urmează să intre în vigoare sâmbătă, a anunat vineri Kremlinul, relatează Reuters, scrie news.ro .

Această reformă a preşedintelui Vladimir Putin îi oferă posibilitatea să rămână la conducerea ţării până în 2036.

Citește și : Beijingul A OPRIT contagiunea și ridică majoritatea restricțiilor

Aproape opt alegători ruşi din zece care s-au prezentat la urne au aprobat această revizuire constituţională, un scor prezentat joi de Kremlin drept un ”referendum triumfal al încrederii” în Putin, respins de opoziţie, care denunţă fraude, drept ”mincinos”.

Guvernul i-a încurajat pe alegători să susţină această reformă – catalogată drept o ”lovitură de stat constituţională” de către criticii ei -, promiţându-le, prin tragere la sorţi, apartamente şi organizând campanii de comunicare cu privire la alte subiecte populare supuse referendumului, precum menţinerea pensiilor şi interzicerea de facto a căsătoriei între persoane de acelaşi sex.


Citește și : Parchetul rus cere ani grei de închisoare pentru o jurnalistă acuzată de ‘justificarea terorismului’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.