StiripesurseDiasporaSenatul italian şi-a suspendat toată activitatea parlamentară după ce doi membri...

Senatul italian şi-a suspendat toată activitatea parlamentară după ce doi membri au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19

Publicat:

Senatul italian şi-a suspendat toată activitatea parlamentară miercuri după ce doi membri aparţinând Mişcării 5 Stele (M5S), partid aflat la guvernare, s-au îmbolnăvit de COVID-19, informează Reuters, potrivit agerpres.

Marco Croatti şi Francesco Mollame au scris pe Facebook că au intrat în carantină.

Citește și : România este din nou arătată cu degetul în raportul Comisiei Europene

Croatti, în vârstă de 48 de ani, a declarat că a participat la o reuniune parlamentară a M5S joia trecută, purtând mască şi respectând distanţarea socială.

Toţi senatorii M5S sunt acum testaţi, a anunţat biroul de presă al Senatului.


Mollame, în vârstă de 58 de ani, a spus că nu a luat parte la întâlnirea M5S deoarece avea deja febră şi acum are dificultăţi de respiraţie şi vorbire. “Nu m-am simţit niciodată atât de rău, acest virus este o fiară urâtă”, a scris el pe Facebook.

Nouăzeci şi cinci din cei 319 de senatori ai Italiei sunt de la M5S, cel mai mare grup al unui partid în camera superioară a parlamentului.

Citește și : Comisia Europeană pune la colţ Polonia şi Ungaria

Dacă şi alţi senatori vor fi testaţi pozitiv, activitatea parlamentară ar putea fi restrânsă înaintea unor dezbateri cheie despre cum trebuie cheltuite miliardele de euro pe care Italia ar trebui să le primească din Fondul de Recuperare al Uniunii Europene pentru a ajuta economiile blocului comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.