StiripesurseDiasporaParisul cere Londrei să negocieze 'cu adevărat'

Parisul cere Londrei să negocieze ‘cu adevărat’

Publicat:

Franţa a îndemnat luni Regatul Unit să negocieze “cu adevărat”, în timp ce discuţiile post-Brexit se apropie de termenul limită, avertizând din nou că nu va accepta “un acord degradat” între Londra şi UE, notează AFP, potrivit agerpres.

“Prioritatea este ca britanicii să îşi clarifice poziţiile şi să negocieze cu adevărat pentru a ajunge la un acord”, a declarat Palatul Elysee.

Citește și : Stoltenberg îl cheamă pe Joe Biden la următorul summit NATO

Negociatorul-şef al Uniunii Europene (UE), Michel Barnier, şi cel al Regatului Unit, David Frost, şi-au reluat, la sfârşitul săptămânii trecute, discuţiile în persoană, la Londra, în contextul în care mai sunt doar câteva zile pentru a încheia un acord de liber schimb care să intre în vigoare la 1 ianuarie, sfârşitul perioadei de tranziţie începute la 31 ianuarie, data oficială a Brexitului.

“Am spus întotdeauna că ne dorim un acord, dar nu cu orice preţ. UE are şi ea interese apărat, legate de prevenirea concurenţei neloială din partea companiilor britanice pe piaţa europeană şi de drepturile pescarilor”, a adăugat preşedinţia Franţei, subliniind că Bruxellesul a “făcut o ofertă clară şi echilibrată de viitor parteneriat cu Regatul Unit”.


“Nu vom accepta un acord degradat care să nu respecte interesele noastre”, a avertizat din nou Palatul Elysee.

Citește și : Insula Fraser, aflată în patrimoniul UNESCO, pârjolită de incendiile de vegetaţie

Parisul acordă o importanţă deosebită încheierii unui acord “satisfăcător” în privinţa pescuitului, care să ofere “un acces durabil şi larg în apele britanice”, a reiterat duminică secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune.

În lipsa unui acord, schimburile comerciale dintre UE şi Regatul Unit se vor face cu începere de la 1 ianuarie pe baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), echivalente cu aplicarea de cote şi taxe vamale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.