StiripesurseDiasporaSuedia preia preşedinţia OSCE și își anunță prioritățile

Suedia preia preşedinţia OSCE și își anunță prioritățile

Publicat:

Suedia va face din conflictele nerezolvate din Europa o prioritate a agendei sale în timpul preşedinţiei pe care o deţine în acest an la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a declarat joi ministrul suedez de Externe, Ann Linde (foto), potrivit DPA și agerpres.

“Cele mai vizibile exemple de încălcări ale angajamentelor noastre comune şi ale legii internaţionale rămân crizele din interiorul şi din jurul Ucrainei”, le-a spus şefa diplomaţiei suedeze reprezentanţilor celor 57 de state membre ale OSCE într-o videoconferinţă.

Citește și: Aproape 39.000 de spanioli s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore

Ann Linde a afirmat că va face o vizită în Ucraina săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu oficiali şi cu angajaţi ai OSCE care sunt însărcinaţi cu monitorizarea situaţiei din estul ţării, care se află sub controlul separatiştilor susţinuţi de Rusia.

Violenţele de anul trecut dintre Armenia şi Azerbaidjan asupra disputatei regiuni Nagorno-Karabakh a evidenţiat riscul de a menţine nerezolvate conflictele prelungite, a declarat ministrul de externe suedez.


Cu toate acestea, Ann Linde a afirmat clar că nu va putea face foarte mult în afară de a sprijini paşii diplomatici pentru construirea încrederii şi securităţii.

“Nu am iluzia că progresul va fi uşor sau că eu, ca preşedinte în exerciţiu, voi putea să construiesc punţi peste toate golurile care există în organizaţia noastră”, a mai spus Ann Linde, a cărei ţară a preluat preşedinţia rotativă a OSCE de la Albania.

Printre ţările membre ale OSCE se numără şi Rusia şi SUA.

Citește și: Este IMPOSIBIL ca Trump să fie judecat înainte de plecarea sa de la Casa Albă

Această organizaţie cu sediul la Viena are de asemenea ca misiuni promovarea democraţiei şi a statului de drept.

“Democraţia trebuie apărată sistematic”, a afirmat Ann Linde, reamintind de protestele violente de săptămâna trecută de la Congresul SUA.

“Ştim că statele care au implementat angajamentele privind drepturile omului şi respectă principiile democratice sunt mai sigure şi pot să ofere perspective economice mai bune”, a adăugat ea. “Nu voi ezita să semnalez încălcările” angajamentelor de către statele participante, a insistat Linde.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.