StiripesurseExterneFranţa avertizează că raporturile de forţă de pe scena globală au...

Franţa avertizează că raporturile de forţă de pe scena globală au fost exacerbate de pandemie

Publicat:

Pandemia a exacerbat comportamentele agresive pe scena internaţională, atrage atenţia Parisul, care evidenţiază în acest sens competiţia sporită între state, avântul unor puteri regionale precum Turcia şi înmulţirea atacurilor cibernetice şi a dezinformărilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Pandemia a confirmat, întărit sau chiar accelerat anumite tendinţe pe care noi le-am identificat în 2017”, a declarat joi ministrul Apărării, Florence Parly (foto), la prezentarea versiunii actualizate a evaluării strategice a Franţei, la patru ani după publicarea acestei analize a ameninţărilor.

Citește și: Joe Biden a devenit al 46-lea președinte al SUA după ce a depus jurământul

Marţi, preşedintele Emmanuel Macron a atras atenţia asupra acestei agravări a tensiunilor internaţionale, pe fondul reducerii angajamentelor SUA în mandatul lui Donald Trump. “Noul joc de puteri (…) nu doar că este confirmat, dar se înăspreşte”, a afirmat el.

“În Indo-Pacific, în Orientul Apropiat şi Mijlociu, în Africa, pe uscat, pe mare, în aer, precum şi în noile spaţii de conflict, criza sanitară, socială şi economică a favorizat reflexele de retragere şi temerile de asediere, a alimentat scânteile de naţionalism, a amplificat ambiţiile şi a accentuat opoziţia voinţelor”, a adăugat el.


Din 2017, trei mari ameninţări persistă, potrivit lui Florence Parly: terorismul, în contextul în care Statul Islamic este în continuare în Levant, proliferarea nucleară alimentată de programele nord-coreean şi iranian şi “înăsprirea competiţiei între puteri”, prin “postura de intimidare strategică a Rusiei sau puternicul avans al puterii militare a Chinei”, al cărei buget pentru apărare s-a dublat faţă de 2012.

Însă noutatea constă în utilizarea tot mai răspândită “de practici dezinhibate care pot afecta funcţionarea democraţiei noastre (…) în noi domenii: cibernetic, spaţiu, dezinformare”, a avertizat ministrul, constatând că “pandemia a dezlănţuit imaginaţia: atacuri cibernetice asupra unor spitale, dezinformare în masă”.

Citește și: UE salută revenirea SUA în Acordul de la Paris

Aceste comportamente destabilizatoare, care contravin dreptului, “au inspirat în mod vizibil şi alte state în a avea pretenţii mai mari în regiunile” lor, şi-a exprimat ea regretul. Ministrul a oferit ca exemplu Turcia care, la porţile Europei, “şi-a înmulţit acţiunile neamicale şi periculoase în Libia, Mediterana de Est sau Caucaz”.

Pentru a contracara aceste ameninţări, Franţa “are nevoie mai mult ca oricând de aliaţi şi de parteneri puternici” în Europa şi SUA, a subliniat Florence Parly, care şi-a exprimat speranţa că noul preşedinte american Joe Biden “va aduce un vânt nou şi ne va ajuta la dinamizarea Alianţei atlantice”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

S-a rupt lanţul de iubire între Trump şi Netanyahu: “Ești complet nebun! Toată lumea te detestă acum”

Președintele SUA a condamnat ferm incursiunea israeliană în Liban, după ce șeful statului israelian a amenințat că va ataca Beirutul dacă Hezbollah nu își...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.