StiripesurseDiasporaTrei bărbaţi, trimişi în judecată în cazul atentatului eşuat cu butelii...

Trei bărbaţi, trimişi în judecată în cazul atentatului eşuat cu butelii de gaz din 2017, la Paris

Publicat:

Un proces cu juraţi a fost dispus împotriva a trei bărbaţi – dintre care doi au fişe de radicalizare islamistă -, acuzaţi de faptul că au participat la o tentativă de atentat cu butelii de gaze naturale, în toamna lui 2017, la Paris, potrivit unei surse judiciare, care confirmă o informaţie dezvăluită de cotidianul Le Parisien, relatează AFP, scrie news.ro

În noaptea de 29 spre 30 septembrie 2017, un locuitor al unui imobil din arondismentul al XVI-lea a dat alerta, după ce a descoprit, la parter, între orele 3.00 şi 4.00, patru buteliide gaze naturale plasate pe un dispozitiv incendiar electric, declanşat cu ajutorul unui telefon, stropite cu multă benzină.

Citește și : După 88 de zile, muzeele Vaticanului se redeschid începând de luni

Dintr-un motiv necunoscut, trei apeluri nu au reuşit să declanşeze dispozitivul.

Două zile mai târziu, trei suspecţi au fost reţinuţi, după care au fost inculpaţi şi încarceraţi – Amine A., Sami B. şi Aymen B.


Judecătorul de instrucţie însărcinat cu dosarul a decis, printr-o ordonanţă recentă, să-i trimită în faţa unui tribunal cu juraţi pe doi dintre suspecţi, cu privire la o ”tentativă de asasinat” şi ”tentativă de distrugere cu un mijloc periculos pentru persoane” în legătură cu o întreprindere teroristă, iar pe al treilea cu privire la ”complicitate” la aceste infracţiuni, potrivit sursei judiciare citate.

Cei trei sunt trimişi în faţa unui tribunal cu juraţi şi cu privire la ”asociere de răufăcători teroristă, criminală”.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, primii doi sunt Sami B. şi Aymen B., iar complicele este Amine A..

Doi dintre ei au făcut apel împotriva ordonanţei, potrivit sursei judiciare.

O a patra persoană este, de asemenea, trimisă în judecată, cu privire la un furt conex în dosar.

Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT) a cerut, la începutul lui noiembrie, ca principalii trei acuzaţi să fie judecaţi cu privire la ”tentativă de asasinat”.

Avocata lui Sami B., Daphne Pugliese, a declarat pentru AFP că urmează să facă apel împotriva acestei ordonanţe, deoarece clientul său a ”susţinut întotdeauna că este perfect nevinovat cu privire la faptele care-i sunt reproşate”.

Citește și : Mişcarea Black Lives Matter, propusă la Premiul Nobel pentru Pace

Avocatul lui Amine A., Dylan Slama, a anunţat, de asemenea, că face apel. ”Acuzaţiile sunt nefondate şi nu ţin cont de parcursul său complex şi de faptul că serviciile franceze au vrut la un moment dat să se sevească de el înainte de a-l elibera”, declară el.

De ce a fost vizat acest imobil situat pe o străduţă din acest cartier înstărit al captalei franeze? ”Aceasta este marea întrebare care rămâne la dosar”, subliniază o sursă apropiată dosarului, după trei ani de anchetă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.