Ministrul german de externe Heiko Maas a declarat miercuri că îşi doreşte reluarea dialogului NATO cu Moscova prin intermediul unui consiliu care nu s-a mai reunit de doi ani, dar a precizat că “mingea este în terenul Moscovei”, relatează Reuters, potrivit agerpres.
Consiliul NATO-Rusia a fost creat în 2002 pentru a facilita consultările între Alianţa Nord-Atlantică şi Moscova, dar relaţiile sunt tensionate, iar Consiliul s-a reunit ultima dată în iulie 2019.
Citeşte şi: Coreea de Nord a lansat două rachete, o primă provocare pentru Biden
“Considerăm că trebuie să menţinem dialogul. Însă mingea este în terenul Moscovei”, a spus Maas la Bruxelles cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor de externe ai statelor membre ale NATO.
El nu a explicat paşii pe care ar trebui să îi facă Rusia pentru a îmbunătăţi dialogul, dar a spus că acest Consiliul NATO-Rusia oferă oportunitatea unui schimb intensiv şi bazat pe încredere în privinţa chestiunilor de securitate.
“Suntem pregătiţi pentru asta şi sperăm că şi partea rusă va fi pregătită în viitorul previzibil”, a afirmat Maas.
Politica NATO faţă de Rusia urmează o abordare pe două direcţii, de descurajare şi de dialog, deşi Alianţa a suspendat orice cooperare practică cu Moscova în aprilie 2014 după Anexarea Crimeii de la Ucraina.
Consiliul NATO-Rusia a fost relansat în 2016 şi s-a reunit cu regularitate până în 2019. Însă legăturile dintre Rusia şi Occident sunt la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece, din cauza unor dosare precum anexarea Crimeii, acuzaţiile că Moscova s-a amestecat în alegerile din SUA şi conflictul din Siria.
Citeşte şi: Un francez face 20 de ani de închisoare pentru UCIDEREA unei prostituate românce
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a promis marţi că va reconstrui şi revitaliza NATO la patru ani după ce fosta administraţie a lui Donald Trump a spus că Alianţa este depăşită, divizată şi în criză.
Blinken este primul înalt oficial american care vizitează NATO de la instalarea administraţiei Biden în ianuarie. El a spus că încercările Rusiei de a destabiliza Occidentul şi avântul militar al Chinei sunt ameninţări pentru care este nevoie de unitatea NATO.











