StiripesurseDiasporaBoris Johnson condamnă violențele din Irlanda de Nord

Boris Johnson condamnă violențele din Irlanda de Nord

Publicat:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a condamnat o nouă noapte de violenţe petrecute în Irlanda de Nord, în care manifestanţi au aruncat cocteiluri Molotov şi un autobuz a fost incendiat la Belfast miercuri spre joi, transmite AFP, potrivit agerpres.

Aceste noi violenţe survin după o săptămână de revolte ce arată o creştere a tensiunilor în provincia britanică, unde consecinţele Brexit-ului creează un sentiment de trădare în rândul unioniştilor ataşaţi de coroana britanică.

Citește și: Madrilenii se înghesuie să se vaccineze cu AstraZeneca

Mulţimea s-a adunat pe artera Lanark Way din Belfast, ‘unde un autobuz a fost incendiat’, a anunţat poliţia nord-irlandeză.

‘Modul de a rezolva diferendele este prin dialog şi nu prin violenţă sau infracţionalitate’, a scris Boris Johnson pe Twitter puţin mai târziu, exprimându-şi ‘profunda preocupare’.


‘Nu este vorba de un protest. Este vandalism şi tentativă de omor. Aceste acţiuni nu reprezintă unionismul, nici loialismul’, a declarat, la rândul său, prim-ministrul nord-irlandez Arlene Foster.

Potrivit corespondentei BBC, incendieri au fost semnalate pe Lanark Way, unde bariere metalice imense despart un cartier catolic de altul protestant.

‘Sute de persoane de fiecare parte au aruncat cocteiluri Molotov’, dar sosirea poliţiei a făcut să se diminueze violenţele, a relatat ea.

Circulaţia metroului în zonă a fost suspendată, a anunţat agenţia Press Association.

Săptămâna trecute, violenţe au izbucnit mai întâi în oraşul Londonderry, după care s-au extins într-un cartier loialist din Belfast şi în împrejurimile sale în weekend-ul de Paşte.

Citește și: Democrații lui Moon Jae-in PIERD alegerile în Seul şi Busan

Aceste incidente fac să reapară spectrul ‘Tulburărilor’ între republicani şi unionişti, soldate cu 3.500 de morţi pe parcursul celor trei decenii sângeroase.

Acordul de pace semnat în 1998 a estompat frontiera între provincia britanică şi Republica Irlanda, dar Brexit-ul a fragilizat delicatul echilibru, prin necesitatea introducerii controalelor vamale între Regatul Unit şi Uniunea Europeană.

După negocieri dure, Londra şi Bruxelles s-au pus de acord asupra unei soluţii, protocolul nord-irlandez, ce permite evitarea revenirii la o frontieră fizică pe insula Irlanda, mutând controalele în porturile nord-irlandeze. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.