StiripesurseDiasporaJuncker: Bulgaria este pe calea cea bună în eforturile sale de...

Juncker: Bulgaria este pe calea cea bună în eforturile sale de aderare la zona euro

Publicat:

Bulgaria, care urmăreşte să adopte moneda unică europeană euro, a realizat progrese reale în apropierea economiei sale de cea a ţărilor din zona euro, dar încă mai are de lucru, a declarat vineri preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Juncker, care s-a aflat la Sofia pentru ceremonia de lansare a preşedinţiei semestriale bulgare a Consiliului Uniunii Europene, a salutat situaţia solidă a finanţelor publice ale Bulgariei şi a explicat că toate ţările care îndeplinesc criteriile ar trebui să poată adopta moneda unică.

Citeşte şi: Donald Trump nu vrea imigranţi din FUNDĂTURI ca Haiti sau state africane. Care sunt favoriţii preşedintelui SUA?

“Nu am spus că Bulgaria va deveni automat următorul stat membru al zonei euro, dar se îndreaptă în direcţia cea bună, întrucât şomajul este în scădere, situaţia bugetară este robustă, aşa încât în ce priveşte convergenţa reală Bulgaria a făcut progrese”, a apreciat preşedintele Comisiei Europene.

“Încă nu este suficient, iar prietenii noştri bulgari sunt conştienţi de acest lucru”, a menţionat el.


“Sunt convins că Bulgaria va adera sau trebuie să adere la ERM 2 cât mai rapid posibil”, a mai spus Juncker referindu-se la Mecanismul ratei de schimb 2, testul de stabilitate de doi ani pe care monedele naţionale trebuie să-l treacă înainte de a adopta euro. Joi, oficiali bulgari au indicat că vor ca până la jumătatea acestui an să facă cererea oficială de participare la ERM2.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.