StiripesurseDiasporaBerlusconi refuză să se spună unei expertize psihiatrice în cadrul unui...

Berlusconi refuză să se spună unei expertize psihiatrice în cadrul unui proces penal

Publicat:

Fostul premier şi om de afaceri italian Silvio Berlusconi a refuzat joi să se spună unei expertize psihiatrice în cadrul unui proces penal, considerând măsura umilitoare date fiind meritele sale, relatează AFP, potrivit agerpres

Un tribunal din Milano a decis miercuri să dea un termen de 45 de zile unui număr de trei experţi, printre care şi un psihiatru, pentru a evalua dacă starea de sănătate a fostului şef al guvernului, în vârstă de 84 de ani, îi permite sau nu să participe la acest proces, a afirmat avocatul său.

Citește și : Polonia este forţată să-şi SCHIMBE definiţia legală a violului

“Ipoteza de a mă supune unei expertize psihiatrice ample şi nelimitate din partea tribunalului demonstrează, având în vedere ce am făcut în viaţă în numeroase domenii precum afacerile, sportul şi politica, o evidentă prejudecată faţă de mine, care îmi facilitează înţelegerea viitorului rezultat al acestui proces injust”, a scris Berlusconi într-o scrisoare adresată preşedintelui tribunalului, citată de media.

Acest proces, supranumit Ruby-ter, este un nou capitol din scandalul “Rubygate” şi al faimoaselor petreceri “bunga-bunga” pe care Silvio Berlusconi le organiza şi la care participau femei tinere plătite pentru serviciile lor, în vila sa luxoasă din împrejurimile oraşului Milano.


În acest dosar, Berlusconi şi alte 28 de persoane sunt urmărite penal pentru incitarea martorilor la declaraţii false şi mărturie falsă.

Acest proces are în prim-plan plăţile efectuate de Silvio Berlusconi către diverse persoane, tinere şi muzicieni care au participat la aceste petreceri, pentru a păstra tăcerea.

Starea de sănătate a magnatului media, care împlineşte 85 de ani la sfârşitul lunii şi a fost internat de mai multe ori în spital, între altele pentru probleme cardiace sau COVID-19, a dus la amânarea mai multor audieri în acest proces.

Citește și : Kremlinul mizează pe voturile din Donbas la alegerile din Rusia! Reacţia Kievului este una vehementă

“Decizia de a mă supune la o expertiză, nu numai medico-legală, ci şi psihiatrică, pare în afara oricărei logici şi deplasată în raport cu istoria şi prezentul meu”, a mai scris Berlusconi în scrisoare.

“Nu pot deci să accept o astfel de decizie care dăunează istoriei şi onoarei mele”, a încheiat fostul premier, cerând continuarea procesului în absenţa sa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.