StiripesurseDiasporaAngela Merkel l-a felicitat pe Olaf Scholz pentru succesul în alegerile...

Angela Merkel l-a felicitat pe Olaf Scholz pentru succesul în alegerile legislative din Germania

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat pe candidatul social-democrat Olaf Scholz pentru succesul în alegerile legislative de duminică, marcate de un regres istoric al taberei sale conservatoare, a transmis miercuri serviciul de presă al guvernului, conform AFP, potrivit agerpres

Angela Merkel, care se pregăteşte să îşi părăsească funcţia, nu a reacţionat până acum public la rezultatele acestui scrutin la care SPD obţinut un avans în faţa blocului conservator CDU/CSU.

Citește și :  Cehia cumpără din Franţa TUNURI de artilerie în valoare de sute milioane de euro

Mesajul de felicitare a fost transmis încă de luni, la o zi după alegeri, a precizat serviciul de presă, însă acesta nu a fost făcut public decât miercuri.

De la alegeri, au apărut tot mai multe critici în rândul conservatorilor la adresa dorinţei lui Armin Laschet, şeful partidului, de a forma un guvern în ciuda scorului CDU/CSU, ajuns la cel mai scăzut nivel de după război.


El a fost abandonat marţi de aliaţii săi bavarezi, ceea ce compromite şansele sale de a deveni cancelar printr-o alianţă cu Verzii şi cu liberalii din FDB, aşa cum şi-a exprimat dorinţa.

În ceea ce îi priveşte, social-democraţii au spus mereu că vor să formeze un guvern de coaliţie cu ecologiştii şi liberalii, cu Olaf Scholz în funcţia de cancelar.

Citește și : Rusia înregistrează un record de decese zilnice asociate covid

“Suntem de acord asupra alegerii lui Olaf Scholz drept cancelar cât mai repede posibil”, a reiterat miercuri, în faţa presei, şeful grupului parlamentar al SPD, Rolf Mützenich.

Liderii Verzilor şi ai FDP s-au întâlnit marţi seară pentru prima dată după alegeri pentru a ajunge cât mai repede posibil la un acord în vederea negocierii ulterioare a unei alianţe cu CDU sau, cel mai probabil, cu SPD.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.