StiripesurseDiasporaPutin califică din nou drept tragedie dezmembrarea URSS

Putin califică din nou drept tragedie dezmembrarea URSS

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat din nou duminică drept tragedie dezmembrarea Uniunii Sovietice în urmă cu 30 de ani, transmite EFE, potrivit agerpres.

“(Pentru mine), la fel ca pentru majoritatea cetăţenilor, a fost o tragedie”, a declarat liderul rus într-un interviu la televiziunea publică.

Citește și : Singapore a confirmat primul caz de transmitere locală a variantei Omicron

Liderul de la Kremlin a adăugat că dezmembrarea imperiului sovietic a însemnat deopotrivă şi dispariţia Rusiei istorice.

“Ce a însemnat disoluţia URSS? A însemnat dispariţia Rusiei istorice sub numele de URSS”, a subliniat el.


Nu este pentru prima dată când Putin califică de tragedie dezmembrarea imperiului roşu, notează EFE. În 2005, la cinci ani de la venirea la putere în Rusia, Putin a declarat că prăbuşirea Uniunii Sovietice a fost “cea mai mare tragedie geopolitică a secolului al XX-lea”. Totuşi, liderul rus a menţionat în mai multe rânduri că resuscitarea URSS “este imposibilă şi lipsită de sens”.

Citește și : Diplomatul american Karen Donfried va vizita săptămâna viitoare Ucraina şi Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.