StiripesurseDiasporaOMS: Omicron poate fi mai puţin severă la tineri şi vârstnici,...

OMS: Omicron poate fi mai puţin severă la tineri şi vârstnici, dar nu este ‘o formă uşoară’

Publicat:

– Omicron, noua variantă mai infecţioasă a virusului SARS-CoV-2, pare să producă o boală mai puţin severă în comparaţie cu cele cauzate de varianta dominantă la nivel global, Delta, însă infecţia pe care o cauzează nu ar trebui să fie considerată “o formă uşoară”, au anunţat joi reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters, potrivit agerpres

Janet Diaz, coordonatoarea echipei clinice însărcinate cu combaterea COVID-19 din cadrul OMS, a spus că primele studii au arătat o reducere a riscului de spitalizare asociat variantei Omicron, descoperită prima dată în noiembrie în sudul Africii şi Hong Kong, în comparaţie cu riscul asociat variantei Delta.

Citește și : Omicronul dă peste cap planurile de vaccinare obligatorie în Austria

Totodată, se pare că există un risc mai mic de severitate a bolii atât pentru tineri, cât şi pentru vârstnici, a adăugat Janet Diaz într-o conferinţă de presă organizată la sediul din Geneva al OMS.

Ea a nu a oferit alte detalii despre studiile menţionate sau despre vârstele persoanelor analizate, însă impactul asupra vârstnicilor reprezintă una dintre marile întrebări rămase deocamdată fără răspuns în ceea ce priveşte noua variantă virală, în condiţiile în care majoritatea cazurilor studiate au vizat până acum persoane mai tinere.


Prezent la aceeaşi conferinţă de presă de la Geneva, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că varianta Omicron nu ar trebui să fie considerată “uşoară” şi a avertizat în legătură cu un “tsunami” de cazuri de COVID-19, întrucât numărul global al infectărilor a crescut la niveluri record, sistemele medicale sunt copleşite, iar guvernele lumii întâmpină dificultăţi în limitarea răspândirii acestui virus care a ucis deja peste 5,8 milioane de oameni.

“Deşi infecţia cu Omicron pare într-adevăr mai puţin severă în comparaţie cu Delta, mai ales pentru persoanele vaccinate, acest lucru nu înseamnă că ea ar trebui clasificată drept ‘uşoară’. La fel ca variantele precedente, Omicron trimite oameni la spital şi omoară oameni”, a adăugat directorul OMS.

Directorul OMS şi-a reînnoit apelul pentru o distribuire echitabilă a vaccinurilor anti-COVID-19 pe plan global şi pentru un acces mai bun al populaţiei mondiale la aceste vaccinuri.

Conform ratelor actuale de vaccinare, 109 ţări vor rata obiectivul OMS de a-şi vaccina 70% din populaţiile lor naţionale până la 1 iulie, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus. Acel prag este considerat esenţial pentru a determina sfârşitul fazei acute a pandemiei de COVID-19.

“Booster după booster într-un număr mic de ţări nu vor duce la sfârşitul pandemiei, în timp ce miliarde de oameni rămân complet neprotejaţi”, a mai spus directorul OMS.

Conform lui Bruce Aylward, consilier al OMS, 36 de ţări nu au atins deocamdată nici măcar pragul de 10% de acoperire vaccinală. Din totalul pacienţilor spitalizaţi cu forme severe de COVID-19 la nivel global, 80% au fost persoane nevaccinate, a adăugat el.

În raportul său epidemiologic săptămânal, OMS a anunţat că numărul global al cazurilor de COVID-19 a crescut cu 71% (fiind de 9,5 milioane) în săptămâna care s-a încheiat pe 2 ianuarie în comparaţie cu săptămâna precedentă, iar numărul deceselor a scăzut cu 10%, fiind de 41.000.

Citește și : Poliţia din Kazahstan a arestat 2.000 de protestatari (VIDEO)! ‘Omuleţii verzi’ trimişi de Rusia fac ORDINE pe străzi

O altă variantă virală, B.1.640, denumită “IHU” – detectată pentru prima dată în mai multe ţări în septembrie 2021 – se numără printre cele monitorizate de OMS, însă nu circulă deocamdată pe scară largă, a anunţat Maria van Kerkhove, director tehnic al departamentului de combatere a maladiei COVID-19 din cadrul OMS.

Există două categorii importante de variante virale pe care OMS le monitorizează cu mare atenţie: “variante îngrijorătoare”, care includ Delta şi Omicron, şi “variante de interes”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.