StiripesurseDiasporaSpionajul rus spune că Occidentul este implicat în sabotarea gazoductelor Nord...

Spionajul rus spune că Occidentul este implicat în sabotarea gazoductelor Nord Stream

Publicat:

 Şeful serviciului de informaţii externe al Rusiei, Serghei Narîşkin, a susţinut vineri că are dovezi privind implicarea Occidentului în sabotarea gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“Deţinem materiale care indică spre o pistă occidentală în organizarea şi implementarea acestor acţiuni teroriste”, a spus el, conform agenţiei de presă ruse Interfax, fără a preciza pe ce probe îşi bazează afirmaţia.

Citeşte şi: Uraganul Ian a devastat Florida şi se îndreaptă acum spre sudul SUA; cel puţin 12 oameni au murit – Black News

Este cea mai directă acuzaţie de până acum la adresa Occidentului, din partea unui oficial rus de rang înalt.

Preşedintele rus Vladimir Putin declarase joi că “sabotajul fără precedent” împotriva conductelor de gaz este “o acţiune de terorism internaţional”.


Uniunea Europeană anchetează cauzele scurgerilor de gaze din Nord Stream 1 (operată de Gazprom) şi 2, suspectând – aşa cum a anunţat deja – că deteriorarea celor două conducte, în largul coastelor Danemarcei şi Suediei, a fost urmarea unor sabotaje.

Ministrul suedez al energiei, Khashayar Farmanbar, a afirmat vineri că este “foarte probabil” ca atacul asupra conductelor să fi fost efectuat intenţionat de un actor de stat.

Citeşte şi: Uniunea Europeană lucrează la un nou indice pentru gazele naturale lichefiate – Black News

După detectarea primelor avarii săptămâna aceasta, oficialităţi de la Moscova au sugerat că în spatele acţiunii se află Occidentul, condus de SUA. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat că Washingtonul are de câştigat din întreruperea conductelor.

Luni, când s-au descoperit avariile, gazoductele nu funcţionau, însă conţineau gaz. Nord Stream AG, operatorul conductei Nord Stream 1, a comunicat că se aşteaptă ca scurgerea de gaz să înceteze până lunea viitoare, însă nu a reuşit să ajungă în zonă pentru a evalua daunele la faţa locului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.