StiripesurseDiasporaOpozantul belarus Andrei Dmitriev, arestat sub suspiciunea de 'extremism'

Opozantul belarus Andrei Dmitriev, arestat sub suspiciunea de ‘extremism’

Publicat:

Opozantul belarus Andrei Dmitriev, cunoscut pentru candidatura sa împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în 2020, a fost arestat săptămâna aceasta, iar anchetatorii au anunţat vineri că este suspectat de “extremism”, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Agenţia nu a reuşit să îl contacteze pe Dmitriev pentru a obţine un comentariu.

Politicianul în vârstă de 41 de ani a fost arestat miercuri seara la Minsk, însă autorităţile nu au explicat până acum motivul oficial.

La alegerile prezidenţiale marcate de acuzaţii de fraudă şi urmate de proteste reprimate brutal de regimul Lukaşenko, Dmitriev a fost unul din cei patru candidaţi de opoziţie. El a obţinut, potrivit rezultatelor oficiale, doar 1,2% din voturi, nefiind la fel de celebru ca lidera opoziţiei, Svetlana Ţihanovskaia, aflată acum în exil, însă a rămas în Belarus şi după alegeri şi a făcut declaraţii critice moderate la adresa autorităţilor.

Comitetul de anchetă a comunicat vineri că disidentul a participat la “revolte” din august până în septembrie 2020, după scrutinul prezidenţial, publicând fotografii cu el la demonstraţii. Anchetatorii au mai afirmat că el a călătorit ulterior în străinătate de 33 de ori şi că este posibil ca activităţile sale să fie coordonate din afara ţării.


Activiştii pentru drepturile omului estimează la 1.500 numărul deţinuţilor politic din Belarus. Lukaşenko, aflat la putere din 1994, este un aliat apropiat al Rusiei, izolat de Occident.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.