StiripesurseDiasporaMaia Sandu a fost desemnată personalitatea europeană a anului 2022 în...

Maia Sandu a fost desemnată personalitatea europeană a anului 2022 în cadrul premiilor Trombinoscope din Franţa

Publicat:

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost desemnată Personalitatea europeană a anului 2022 de juriul Trombinoscope, anuarul lumii politice din Franţa. Premiul a fost înmânat joi ambasadoarei Republicii Moldova în Franţa, Corina Călugăru, în prezenţa juriului şi editorului Trombinoscope, Francois-Xavier d’Aillieres, a reprezentanţilor presei franceze, şi a personalităţilor politice marcante de la Paris, printre care preşedinta Adunării Naţionale, Yael Braun-Pivet, şi prim-ministrul Franţei, Elisabeth Borne, potrivit agerpres.  

Într-un mesaj video adresat celor prezenţi la ceremonie, şefa statului le-a mulţumit pentru aprecierea eforturilor Republicii Moldova de a rămâne parte a lumii libere şi a avansa pe parcursul nostru european, conform unui comunicat de presă dat publicităţii vineri de Preşedinţia de la Chişinău.

Citește și : Kievul rămâne ferm: Rusia trebuie să-şi retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei înainte să înceapă negocierile

Premiile Trombinoscope sunt premii anuale, acordate politicienilor şi personalităţilor din viaţa publică franceză şi europeană. Începând cu anul 1992, Trombinoscope premiază personalităţi politice care s-au marcat prin activitate şi profesionalism politic. Printre premianţii distinşi cu premiul “personalitatea europeană a anului” sunt Angela Merkel (2020), Christine Lagarde şi Ursula Von der Leyen (2019), Federica Mogherini (2016) şi alţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.