StiripesurseDiasporaPutin a promulgat suspendarea participării Rusiei la New START

Putin a promulgat suspendarea participării Rusiei la New START

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat marţi suspendarea participării Rusiei la New START (sau START III), ultimul tratat de dezarmare nucleară care mai era încă în vigoare cu SUA, relatează EFE şi RIA Novosti, potrivit agerpres.

Informaţia în acest sens a fost publicată pe portalul oficial de informaţii juridice din Rusia, decizia intrând astfel imediat în vigoare.

Citește și : Peskov vorbeşte despre o nouă candidatură a lui Putin

Această măsură, anunţată de liderul rus în discursul său despre starea naţiunii la 21 februarie, a fost anterior aprobată de cele două camere ale parlamentului rus – Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară).

Putin a anunţat în discursul său că Rusia se vede obligată să-şi suspende participarea la acest tratat de dezarmare din cauza politicii Occidentului.


Potrivit noii legi, rămâne la latitudinea preşedintelui rus să decidă în viitor dacă Moscova va reveni sau nu la respectarea obligaţiilor sale în cadrul acestui tratat de control al armelor.

Ministrul rus adjunct de externe, Serghei Riabkov, declarase săptămâna trecută că suspendarea participării la tratat este o “decizie dificilă”, dar “singura corectă”.

“În aceste condiţii este imposibil să interacţionăm (cu SUA) ca înainte într-un domeniu atât de important precum controlul armelor’, a spus el.

Ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov, a acuzat Washingtonul de nerespectarea sistematică a obligaţiilor sale în cadrul tratatului, ceea ce a dus la suspendarea pactului.

Departamentul de Stat american informase anterior că nu a primit încă o notificare oficială cu privire la suspendarea participării Rusiei la New START.

Tratatul New START a fost semnat la Praga, la 8 aprilie 2010, de către preşedintele de atunci al SUA, Barack Obama, şi omologul său rus, Dmitri Medvedev.

Citește și : Rusia nu va relua discuţiile nucleare START până când Washingtonul nu va asculta Moscova

 

Tratatul a limitat numărul de arme nucleare strategice la 1.550 de focoase şi 700 de sisteme balistice pentru fiecare dintre cele două puteri pe uscat, pe mare sau în aer.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.