StiripesurseDiasporaMacron şi Meloni au discutat despre cooperarea în domeniul migraţiei

Macron şi Meloni au discutat despre cooperarea în domeniul migraţiei

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Giorgia Meloni au discutat joi seară, la Bruxelles, despre “oportunităţile de cooperare” între cele două ţări în materie de migraţie, industrie şi spaţiu, a anunţat vineri Palatul Elysée, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cei doi lideri, care s-au întâlnit în marja unui summit UE, au vorbit şi despre “necesitatea de a continua să lucrăm pentru suveranitatea europeană” în ceea ce priveşte politica industrială şi decarbonizarea economiei.

Citeşte şi: SUA nu exclud, pe termen lung, negocieri privind graniţele Ucrainei – Black News

Ei au reafirmat, de asemenea, “hotărârea de a sprijini Ucraina în faţa agresiunii ruse şi au salutat acordul la care s-a ajuns pentru a furniza ucrainenilor muniţia şi rachetele de care au nevoie graţie industriei europene”.

A fost ce de-a doua întâlnire între Emmanuel Macron şi Giorgia Meloni după un contact iniţial la Roma, în octombrie 2022, când Meloni a preluat mandatul de premier.


Ulterior, problema migraţiei s-a aflat la originea unor tensiuni bilaterale puternice în noiembrie 2022, după ce prim-ministrul italian de extremă dreapta a refuzat să primească nava umanitară Ocean Viking, care avea la bord 230 de migranţi. Parisul a permis navei să andocheze în Franţa, dar a denunţat comportamentul “inacceptabil” al Romei şi a suspendat primirea planificată a 3.500 de migranţi din Italia. Giorgia Meloni a denunţat o reacţie “agresivă” şi “nejustificată” din partea Franţei.

În februarie, ea a considerat, de asemenea,”nepotrivită” invitaţia adresată de preşedintele francez omologului ucrainean Volodimir Zelenski de a merge la Paris în ajunul unui summit european. Macron l-a primit atunci pe Zelenski la Palatul Elysée alături de cancelarul german Olaf Scholz. Potrivit presei italiene, Meloni nu a primit prea bine faptul că nu a fost invitată la această reuniune.

Citeşte şi: Von der Leyen organizează o conferinţă în vederea localizării copiilor ucraineni răpiţi de Rusia – Black News

Europenii au aprobat luni alocarea a două miliarde de euro pentru finanţarea achiziţiilor comune de muniţie de artilerie de care Ucraina are nevoie disperată pentru a contracara ofensiva rusă.

Franţa şi Italia vor livra Ucrainei un sistem de apărare sol-aer cu rază medie de acţiune MAMBA pentru a o ajuta să facă faţă atacurilor dronelor, rachetelor şi avioanelor ruseşti. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.