StiripesurseDiasporaProcesul atentatelor de la Bruxelles: Salah Abdeslam denunţă comiterea unei 'nedreptăţi'

Procesul atentatelor de la Bruxelles: Salah Abdeslam denunţă comiterea unei ‘nedreptăţi’

Publicat:

La tribunalul penal din Bruxelles a început miercuri interogatoriul a nouă acuzaţi judecaţi pentru atentatele din 22 martie 2016 din capitala belgiană, unul dintre aceştia, francezul Salah Abdeslam, denunţând cu acest prilej comiterea unei “nedreptăţi”, relatează AFP , informează  agerpres.

“Prezenţa mea în boxa acuzaţilor este o nedreptate. Nu se încearcă să se facă dreptate, se doreşte să se dea un exemplu”, a susţinut Abdeslam (33 de ani), subliniind că nu era la curent cu planul atentatelor de la Bruxelles.

Citește și: Comisarul rus pentru drepturile copiilor respinge acuzaţiile CPI

“Nu am participat” la aceste atentate, “nu eram la curent cu nimic”, “planul lor a apărut după arestarea mea, pe 18 martie 2016”, a insistat francezul, condamnat deja anul trecut la închisoare pe viaţă pentru rolul său în atentatele din 13 noiembrie 2015 de la Paris.

Prietenul său din copilărie, marocano-belgianul Mohamed Abrini (38 de ani), a încercat la rândul său să-şi minimalizeze rolul jucat în atentatele din 2016.


“Ni se atribuie un rol exagerat. La fel ca la Paris, vom fi condamnaţi pentru ce au făcut alţii”, a explicat Abrini, unicul supravieţuitor al comandoului jihadist de pe aeroportul din Bruxelles din 22 martie 2016.

Acesta a renunţat în ultimul moment să participe la atentatele din 13 noiembrie de la Paris, revenind la Bruxelles în ajunul atacurilor, procedând similar şi anul următor, când a renunţat în ultima clipă să-şi detoneze bomba pe aeroport, lăsându-i pe alţi doi membri ai comandoului să se arunce în aer.

Condamnat şi el la închisoare pe viaţă pentru atacurile de la Paris, Abrini a renunţat să atace sentinţa în apel.

Miercuri, el s-a plâns că, împreună cu ceilalţi acuzaţi, este folosit ca ţap ispăşitor “pentru a potoli setea de sânge a opiniei publice”, în lipsa găsirii comanditarilor atacurilor.

Atentatele de la Bruxelles din 22 martie 2016 au fost comise de trei atacatori sinucigaşi – Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui, la aeroportul Bruxelles-Zaventem, şi Khalid El Bakraoui, în staţia de metrou Maelbeek. Atacurile teroriste s-au soldat cu 32 de morţi şi peste 340 de răniţi.

Comis de aceeaşi celulă jihadistă franco-belgiană aflată la originea atentatelor de la Paris din 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi, şi a atacului eşuat din trenul Thalys ce efectua o cursă Amsterdam-Paris în august 2015, dublul atac de la Bruxelles a fost revendicat de organizaţia jihadistă Stat Islamic. Nouă bărbaţi sunt judecaţi în legătură cu acest atac, iar un al zecelea individ, care se presupune că a murit în Siria, este judecat în absenţă. Procesul lor a început în decembrie.

“Mi-a plăcut întotdeauna să fac bine, asta am încercat să fac toată viaţa”, a susţinut Abdeslam, întrebat de preşedinta curţii, Laurence Massart, care consideră că sunt calităţile sale.

Citește și: Lavrov: UE este o ‘asociaţie neprietenoasă’, iar Occidentul încearcă să bage zâzanie între Moscova şi Beijing

Întrebat ce defecte crede că are, Abdeslam a stat puţin pe gânduri şi a răspuns fără ezitare: “Nu ştiu să am”.

“Cred în Dumnezeu” şi “am milioane de defecte, comit prea multe păcate”, a răspuns Abrini la aceleaşi întrebări.

Interogatoriul continuă joi şi apoi marţi, după Paştele catolic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.