StiripesurseDiasporaPapa Francisc va efectua o vizită apostolică în Mongolia

Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Mongolia

Publicat:

Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Mongolia în perioada 31 august – 4 septembrie, la invitaţia preşedintelui acestei ţări, a anunţat sâmbătă directorul Biroului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni. Agenda şi alte detalii vor fi anunţate în următoarele săptămâni, a adăugat Bruni, conform agenţiei de presă ANSA, potrivit agerpres.  

Aceasta este prima vizită a unui papă în această ţară predominant budistă din Asia de Est, care are una dintre cele mai mici comunităţi catolice din lume, cu doar 1.500 de catolici la o populaţie de trei milioane de locuitori, scrie AFP.

Citește și : Pentru a ‘fenta’ FMI, preşedintele Tunisiei vrea să-i impoziteze pe cei bogaţi

Francisc, care preferă ”periferiile” în detrimentul bastioanelor catolice occidentale, îşi anunţase deja în februarie intenţia de a vizita această ţară, cu care Sfântul Scaun a stabilit relaţii diplomatice în 1992.

De la alegerea sa în 2013, şeful Bisericii Catolice a efectuat 41 de călătorii în străinătate şi a vizitat aproximativ 60 de ţări.


În pofida sănătăţii sale din ce în ce mai fragile, spitalizat la sfârşitul lunii martie pentru pneumonie şi dureri la genunchi care îl obligă să folosească un scaun cu rotile sau un baston, Jorge Bergoglio continuă să călătorească.

După vizitele din acest an în Republica Democrată Congo (RDC), Sudanul de Sud şi Ungaria, el urmează să se deplaseze în Portugalia între 2 şi 6 august pentru Ziua Mondială a Tineretului şi este aşteptat la Marsilia, Franţa, pe 23 septembrie.

Citește și : Ucraina a doborât 36 de rachete şi drone ruse noaptea trecută

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.