StiripesurseDiasporaItalia. Matteo Salvini vrea o guvernare cu M5S

Italia. Matteo Salvini vrea o guvernare cu M5S

Publicat:

Liderul Ligii Nordului din Italia (extrema-dreaptă), Matteo Salvini, a afirmat joi că viitorul guvern al ţării ar trebui să fie o coaliţie între conservatori şi Mişcarea Cinci Stele (M5S), relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

”Orice altă soluţie va fi una improvizată şi temporară”, a declarat Salvini presei după o întâlnire cu preşedintele ţării, Sergio Mattarella, pentru convorbiri privind criza politică.

Citeşte şi: Cadou de Paşte. SUA pregătesc sancţiuni dure pentru oligarhii ruşi

Salvini a făcut o trimitere indirectă la M5S, spunând: ”Trebuie să netezim unele asperităţi care, pentru moment, alţii, cel puţin în vorbe, nu doresc s-o facă”.

Aceasta pare o referire la M5S, care insistă că nici un acord nu este posibil până când Salvini nu renunţă la o alianţă cu fostul şef de guvern Silvio Berlusconi şi cu partidul acestuia, Forza Italia.


AFP precizează la rândul său că preşedintele Mattarella i-a chemat joi la consultări pe liderii principalelor partide politice pentru a încerca să definească contururile unui viitor guvern după alegerile din 4 martie, la care nu a rezultat nici un învingător clar.

Consultările, începute miercuri cu micile formaţiuni, au fost reluate joi cu o delegaţie a Partidului Democrat (PD, centru-stânga), care a obţinut numai 18 % din voturi la alegeri.

Citeşte şi: Un avion militar s-a prăbuşit în Coreea de Sud 

A urmat delegaţia partidului Forza Italia (dreapta, circa 14 % din voturi), condusă de Silvio Berlusconi, apoi cea a Ligii (circa 17 %), condusă de Matteo Salvini, devenit liderul coaliţiei de dreapta clasate pe primul loc cu circa 37 % din voturi în total.

Şeful statului îşi încheie consultările după-amiază, când îl va primi pe Luigi Di Maio şi delegaţia Mişcării Cinci Stele (M5S, antisistem), care a devenit primul partid al ţării, obţinând la alegeri 32 % din voturi.

Salvini şi Di Maio revendică amândoi şefia viitorului guvern, dar nici unul dintre ei nu deţine o majoritate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.