StiripesursePoliticăPreședintele raionului Edineț şi-a bătut o consilieră municipală

Președintele raionului Edineț şi-a bătut o consilieră municipală

Publicat:

Președintele raionului Edineț, Nicolai Melnic, este acuzat că a agresat fizic o consilieră municipală. Diana Nistor a depus deja o plângere la Poliție, fiind deschis și un dosar penal pe acest caz. Totul s-a întâmplat acum o săptămână, chiar în fața Consiliului raional, scrie nordnews.md.

Consiliera locală susține că încerca să-l filmeze pe fiul președintelui de raion în timp ce acesta se afla la volanul mașinii Consiliului raional, în scopuri personale. Atunci, Nicolai Melnic a devenit agresiv și a spart telefonul femeii, dar și parbrizul automobilului ei.

Citeşte şi: R. Moldova poate deveni un refugiu sigur pentru corupții din țările implicate în război – Stiripesurse.md

„Domnul președinte Melnic m-a lovit la mână cu o putere foarte mare, întrucât telefonul mi-a sărit pe parbriz. S-a spart telefonul și parbrizul. Eu am încercat să plec, el m-a apucat de antebraț, de amândouă antebrațe și a început să mă îmbrâncească, apoi m-am lovit cu fesa de mașină”, susține Diana Nistor.

În mașina consilierei se afla și copilul ei minor, care ar fi fost afectat de cele întâmplate.


„În momentul acesta aveam un minor în mașină, copilul meu de patru ani. A ieșit și a început să strige „las-o în pace pe mama mea. N-a făcut decât să se întoarcă, să urce la el în mașină și să plece acasă”, spune femeia.

Diana Nistor, care este și fosta colegă de partid a președintelui de raion, susține că nu este pentru prima dată când Nicolai Melnic agresează fizic o persoană.

„După câte cunosc eu, a mai avut cazuri, dar vreau să spun că eu nu am avut conflicte cu dumnealui și nici cu alți membri ai Partidului Socialist. Nu am avut absolut nici un conflict. Niciodată nu l-am sunat cu vreo pretenție oarecare, niciodată nu am intrat în birou cu vreo pretenție oarecare, absolut, niciodată”, a mai adăugat consiliera.

Potrivit sursei citate, inițial, Nicolai Melnic a refuzat să vorbească în fața camerei de luat vederi. Ulterior, la telefon, acesta le-a declarat jurnaliștilor că, de fapt, el a fost cel agresat.

Citeşte şi: UE nu e pregătită pentru aderarea Ucrainei – Stiripesurse.md

„Eu nu am îmbrâncit-o. Eu am lovit peste telefon pentru că nu sunt vedetă pentru ca cineva să mă filmeze fără a mă întreba, fără a mă preîntâmpina. Ea pune mașina pe trotuar, în fața executivului. Eu am fost agresat. Eu nu i-am spus un cuvânt. Dimpotrivă, am fost numit și învinuit”, susține Nicolai Melnic.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală. Președintele de raion riscă amendă, muncă neremunerată în folosul comunității și închisoare pe un termen de până la trei ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.