StiripesurseRăzboi in UcrainaRuşii bombardează silozurile de cereale din Ucraina

Ruşii bombardează silozurile de cereale din Ucraina

Publicat:

În a patra noapte consecutivă de atacuri aeriene ruse asupra sudului Ucrainei, rachetele au lovit terminale cerealiere şi o companie agricolă din regiunea Odessa, a declarat vineri guvernatorul raionului respectiv, Oleh Kiper, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Atacurile au fost însă mai puţin intense decât cele precedente, în care s-au folosit şi drone, iar ţintele au fost şi porturi ucrainene, după ce Rusia s-a retras din acordul mediat de ONU şi Turcia pentru exportul cerealelor din Ucraina pe Marea Neagră.

Citeşte şi: Ucraina înființează o rută temporară de transport maritim după ieșirea Rusiei din acord – Stiripesurse.md

Kiper a anunţat că la firma afectată sunt doi răniţi, însă nu a precizat unde este situată.

“Inamicul a distrus 100 de tone de mazăre şi 20 de tone de orz”, a scris el pe Telegram.


Guvernatorul a afirmat că Rusia a folosit rachete de croazieră Kalibr, trase de pe Marea Neagră, la altitudine joasă, astfel încât să evite sistemele de apărare antiaeriană. Două rachete au lovit silozuri de cereale, unde au provocat un incendiu, iar o altă rachetă a lovit firma agricolă în timpul intervenţiei pentru stingerea focului, avariind echipamente agricole şi de intervenţie.

În fotografii de la faţa locului se văd flăcările între clădiri metalice deformate, care par depozite, şi un vehicul de pompieri avariat.

Citeşte şi: În zona euro, creșterea economică e în continuare mai mult stagnare

Moscova susţine că atacurile constituie “represalii” şi acuză Ucraina de exploziile de luni de la podul peste Strâmtoarea Kerci care leagă teritoriul rus de peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Bombardamentele ruseşti au continuat săptămâna aceasta şi în sudul şi estul Ucrainei. Guvernatorul raionului Zaporojie din sud, Iuri Malaşko, a relatat că au avut loc 80 de atacuri asupra unor localităţi în ultimele 24 de ore, iar patru oameni au fost ucişi. Procuratura generală ucraineană a afirmat că loviturile ruse au ucis un bărbat şi o femeie, căsătoriţi, cu vârste de peste 50 de ani, în oraşul Kostantinivka din raionul Doneţk din est.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.