StiripesurseDiasporaSlovenia: Conservatorul Janez Jansa s-a clasat pe primul loc în alegerile...

Slovenia: Conservatorul Janez Jansa s-a clasat pe primul loc în alegerile legislative (sondaj)

Publicat:

Fostul premier conservator Janez Jansa s-a clasat pe primul loc în alegerile legislative care au avut loc duminică în Slovenia, dar ar putea avea dificultăţi în obţinerea unei majorităţi în vederea formării unui guvern, potrivit unui sondaj de opinie efectuat la ieşirea de la urne şi difuzat de televiziunea publică RTV, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Partidul Democrat Sloven (SDS) care doreşte să consolideze politicile anti-migraţie ar urma să obţină 25 din cele 90 de locuri în parlament, potrivit sondajelor realizate de televiziunea de stat slovenă.

Citește și : Aviaţia israeliană a distrus zece obiective ale Hamas din Fâşia Gaza

După SDS, al lui Jansa, pe locul doi se află Lista lui Marjan Sarec (LMS, centru-stânga), cu 13 locuri, fiind prima participare la alegeri a acestei formaţiuni, condusă de un fost actor.

Jansa, nevoit să demisioneze în 2013 din cauza unui scandal de corupţie datând din primul său mandat (2004-2008), l-a depăşit cu mult în sondaje pe premierul în exerciţiu Miro Cerar, asupra căruia patru ani la putere şi-au pus amprenta în pofida unei creşteri economice record şi al cărui Partid al centrului modern (SMC) a fost cotat doar cu 8,8% în sondaje.


Totuşi, atenţionează politologii, Janez Jansa va fi nevoit să poarte negocieri delicate pentru a-şi asigura o majoritate guvernamentală. Deocamdată, singurul partid care s-a angajat să-l susţină este mica formaţiune Noua Slovenie (centru-dreapta, 8,3% în sondaje).

Peste 500.000 de migranţi au tranzitat Slovenia în 2015 şi 2016, pentru a-şi continua apoi drumul spre vestul Europei, val care a determinat guvernul lui Cerar să ridice un gard de 200 km la frontiera croată. În prezent, în Slovenia trăiesc doar o mie de refugiaţi şi solicitanţi de azil, conform cifrelor oficiale.

Citește și : Kashmirul indian: Altercații la funeraliile unui tânăr decedat după ce a fost lovit de o maşină a forţelor paramilitare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.