StiripesurseDiasporaProcurorii francezi au reîncadrat dosarul lui Marine Le Pen. Preşedinta Adunării...

Procurorii francezi au reîncadrat dosarul lui Marine Le Pen. Preşedinta Adunării Naţionale riscă ani grei de închisoare şi o amendă cu şase zerouri

Publicat:

Preşedinta Adunării Naţionale franceze (fostul Front Naţional) Marine Le Pen, convocată vineri la tribunalul din Paris, a fost anunţată despre reîncadrarea inculpării sale în fapte prezumate de “deturnare de fonduri publice” în cazul asistenţilor fictivi ai partidului în Parlamentul European, relatează AFP, potrivit agerpres.

Convocată vineri pentru o primă audiere în urma inculpării sale pentru “abuz de încredere” şi “complicitate la abuz de încredere” în iunie 2017, Marine Le Pen a ieşit din tribunal la sfârşitul dimineţii.

Citeşte şi: Regatul Unit legalizează canabisul medicinal

Delictul de “deturnare de fonduri publice” este pasibil de zece ani de închisoare şi de un milion de euro amendă, faţă de trei ani de închisoare şi 375.000 de euro amendă pentru abuz de încredere.

Ea nu a răspuns întrebărilor judecătorilor pe fond, invocând faptul că aşteaptă o decizie a Curţii de casaţie privind un recurs care urmează a fi examinat pe 27 noiembrie, a declarat ea pentru AFP.


“Autoritatea judiciară nu se poate erija în arbitru al conţinutului muncii politice a unui deputat şi ale fundamentelor sale decât încălcând principiul constituţional al separării puterilor”, a afirmat ea despre recursul depus.

Citeşte şi: Un avion de pasageri indian a lovit la decolare zidul unui aeroport – FOTO/VIDEO

“Le-am spus deci magistraţilor că voi răspunde tuturor întrebărilor lor după ce instanţa va tranşa această chestiune de principiu care este absolut primordială pentru natura sa constituţională, întrucât are legătură chiar cu esenţa principiilor democratice ale Republicii”, a adăugat ea.

Când a fost pusă sub acuzare în iunie 2017, Marine Le Pen nu a răspuns întrebărilor şi s-a mulţumit să dea o declaraţie, negând orice angajare fictivă şi contestându-le magistraţilor dreptul de a ancheta în acest caz.

Citeşte şi:  Drona europeană bate pasul pe loc: 'Preţul suveranităţii' în cauză

“Suntem cu toţii nevinovaţi de faptele care ne sunt reproşate”, a repetat ea vineri.

De la sfârşitul lui 2016, judecătorii Claire Thépaut şi Renaud Van Ruymbeke anchetează asupra unui posibil “sistem” organizat de partid şi preşedinta sa – ceea ce ambele părţi neagă – pentru a finanţa salariile angajaţilor permanenţi pe socoteala Uniunii Europene, deturnând sumele aflate la dispoziţia eurodeputaţilor rezervate angajărilor de asistenţi parlamentari.

Citeşte şi: Favorita Casei Albe la funcţia de ambasador la ONU nici nu mai vrea să audă de această poziţie

În iunie, magistraţii au dispus blocarea a 2 milioane de euro din subvenţiile publice pentru formaţiune, sumă redusă în final la un milion de euro de Curtea de apel din Paris. Ancheta judiciară deschisă pentru “abuz de încredere şi escrocherie în grup organizat” cumulează în acest stadiu în jur de 15 inculpări cunoscute, pentru “abuz de încredere”, complicitate sau tăinuirea acestui delict.

Sunt implicaţi Frontul Naţional, Louis Aliot, partenerul preşedintei, şi Nicolas Bay, al cărui nume este vehiculat pentru a conduce lista Adunării Naţionale la alegerile europene din 2019. Magistraţii iau în calcul acum să reîncadreze toate inculpările existente, în baza unei jurisprudenţe recente a Curţii de casaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.