StiripesurseDiasporaPolemici în Italia legate de o posibilă finanţare a Operei Scala...

Polemici în Italia legate de o posibilă finanţare a Operei Scala din Milano cu fonduri saudite

Publicat:

O posibilă finanţare cu 15 milioane de euro a Operei Scala din Milano din fonduri saudite şi includerea ministrului saudit al Culturii în consiliul de administraţie al celebrei instituţii cultural-artistice au declanşat polemici în Italia, informează AFP, potrivit Agerpres.

Într-un interviu publicat marţi în cotidianul La Repubblica, directorul Operei Scala, Alexander Pereira, a confirmat că instituţia milaneză negociază o astfel de finanţare cu autorităţile din Riad, capitala Arabiei Saudite.

Citește și : Medvedev într-un ziar din Luxemburg:Rachetele ruseşti sunt de mare precizie; grădinile voastre nu sunt în pericol

Obiectivul este acela de a încheia “un parteneriat pentru cel puţin cinci ani” în valoare de “3 milioane de euro în fiecare an”, aşa cum li s-a cerut acţionarilor istorici ai Operei Scala, a precizat el.

Alexander Pereira a explicat că negocierile “au început după contacte avute cu guvernul saudit şi cu grupul petrolier saudit Aramco, sugerate de oameni apropiaţi preşedintelui regiunii Lombardia, Attilio Fontana”, membru al Ligii Nordului (formaţiune de extrema dreaptă), condusă de ministrul italian de Interne, Matteo Salvini.


Apoi, pe 7 decembrie, cu ocazia galei inaugurale a noului sezon de la Scala, a fost organizată o întâlnire între ministrul italian al Culturii, Alberto Bonisoli, şi omologul lui saudit, Badr bin Abdullah. Contactele au fost apoi continuate.

Un eurodeputat din partea Partidului Democrat (PD), Antonio Panzeri, consideră că “ipoteza unei intrări a saudiţilor în consiliul de administraţie de la Scala reprezintă o palmă pentru Milano şi drepturile omului”.

“Înţeleg necesitatea obţinerii de fonduri, însă nu putem în niciun caz să permitem ca unul dintre cele mai prestigioase simboluri ale oraşului Milano să colaboreze cu cineva care, în propria ţară, calcă în picioare în fiecare zi drepturile omului şi libertatea”, a pledat acelaşi eurodeputat.

Anunţul făcut marţi de Alexander Pereira vine la doar câteva luni după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul de un comando venit de la Riad, care a şocat opinia publică din Europa.

Maurizio Gasparri, un deputat al partidului Forza Italia, condus de Silvio Berlusconi, a subliniat că “Guvernul are datoria de a apăra istoria şi identitatea Operei Scala”. El i-a cerut, totodată, ministrului Alberto Bonisoli să clarifice poziţia guvernului italian în această chestiune.

Citește și : Senatul american va vota împotriva stării de urgenţă declarată de Trump

Alexander Pereira a subliniat la rândul lui că a urmărit “cu spaimă cazul Khashoggi”. “Ştiu foarte bine ce fel de regim despotic este regimul saudit, dar dincolo de situaţia contabilă (…), sunt convins de forţa ‘pozitivă’ a muzicii şi de obligaţia morală a administratorilor de a favoriza cunoaşterea ei pe plan larg”.

“Prinţul Badr este foarte hotărât: el ar putea să finanţeze Scala într-o manieră privată sau să îşi îndrepte propunerea în altă parte. În Franţa, ei abia aşteaptă acest lucru”, a avertizat directorul instituţiei muzicale.

Teatrul Scala din Milano, inaugurat în 1778, este una dintre cele mai renumite săli de operă din lumea întreagă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.