StiripesurseDiasporaPolemici în Italia legate de o posibilă finanţare a Operei Scala...

Polemici în Italia legate de o posibilă finanţare a Operei Scala din Milano cu fonduri saudite

Publicat:

O posibilă finanţare cu 15 milioane de euro a Operei Scala din Milano din fonduri saudite şi includerea ministrului saudit al Culturii în consiliul de administraţie al celebrei instituţii cultural-artistice au declanşat polemici în Italia, informează AFP, potrivit Agerpres.

Într-un interviu publicat marţi în cotidianul La Repubblica, directorul Operei Scala, Alexander Pereira, a confirmat că instituţia milaneză negociază o astfel de finanţare cu autorităţile din Riad, capitala Arabiei Saudite.

Citește și : Medvedev într-un ziar din Luxemburg:Rachetele ruseşti sunt de mare precizie; grădinile voastre nu sunt în pericol

Obiectivul este acela de a încheia “un parteneriat pentru cel puţin cinci ani” în valoare de “3 milioane de euro în fiecare an”, aşa cum li s-a cerut acţionarilor istorici ai Operei Scala, a precizat el.

Alexander Pereira a explicat că negocierile “au început după contacte avute cu guvernul saudit şi cu grupul petrolier saudit Aramco, sugerate de oameni apropiaţi preşedintelui regiunii Lombardia, Attilio Fontana”, membru al Ligii Nordului (formaţiune de extrema dreaptă), condusă de ministrul italian de Interne, Matteo Salvini.


Apoi, pe 7 decembrie, cu ocazia galei inaugurale a noului sezon de la Scala, a fost organizată o întâlnire între ministrul italian al Culturii, Alberto Bonisoli, şi omologul lui saudit, Badr bin Abdullah. Contactele au fost apoi continuate.

Un eurodeputat din partea Partidului Democrat (PD), Antonio Panzeri, consideră că “ipoteza unei intrări a saudiţilor în consiliul de administraţie de la Scala reprezintă o palmă pentru Milano şi drepturile omului”.

“Înţeleg necesitatea obţinerii de fonduri, însă nu putem în niciun caz să permitem ca unul dintre cele mai prestigioase simboluri ale oraşului Milano să colaboreze cu cineva care, în propria ţară, calcă în picioare în fiecare zi drepturile omului şi libertatea”, a pledat acelaşi eurodeputat.

Citeşte şi:  Marea Britanie va reînnoi automat vizele pentru angajaţii străini din sistemul de sănătate

Anunţul făcut marţi de Alexander Pereira vine la doar câteva luni după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul de un comando venit de la Riad, care a şocat opinia publică din Europa.

Maurizio Gasparri, un deputat al partidului Forza Italia, condus de Silvio Berlusconi, a subliniat că “Guvernul are datoria de a apăra istoria şi identitatea Operei Scala”. El i-a cerut, totodată, ministrului Alberto Bonisoli să clarifice poziţia guvernului italian în această chestiune.

Citește și : Senatul american va vota împotriva stării de urgenţă declarată de Trump

Alexander Pereira a subliniat la rândul lui că a urmărit “cu spaimă cazul Khashoggi”. “Ştiu foarte bine ce fel de regim despotic este regimul saudit, dar dincolo de situaţia contabilă (…), sunt convins de forţa ‘pozitivă’ a muzicii şi de obligaţia morală a administratorilor de a favoriza cunoaşterea ei pe plan larg”.

“Prinţul Badr este foarte hotărât: el ar putea să finanţeze Scala într-o manieră privată sau să îşi îndrepte propunerea în altă parte. În Franţa, ei abia aşteaptă acest lucru”, a avertizat directorul instituţiei muzicale.

Teatrul Scala din Milano, inaugurat în 1778, este una dintre cele mai renumite săli de operă din lumea întreagă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.