StiripesurseSintezeAfganistan : Un jurnalist BBC a fost ucis la Khost

Afganistan : Un jurnalist BBC a fost ucis la Khost

Publicat:

Un jurnalist afgan de la postul BBC în pashtu a fost ucis prin împuşcare luni, la Khost, în sud-estul Afganistanului, a anunţat radio-televziunea britanică la Kabul, bilanţul seriei de atentate comise luni în această ţară ajungând la 37 de morţi, inclusiv zece jurnalişti, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Cu o imensă tristeţe BBC confirmă moartea jurnalistului nostru afgan Ahmad Shah în urma unui atentat”, a anunţat BBC într-un comunicat luni seara.

Citește și : Donald Trump evocă satul Panmunjom de la frontiera dintre cele două Corei ca loc pentru summitul cu Kim Jong Un

Cel puţin 37 de persoane – inclusiv zece jurnalişti – au fost ucise luni în Afganistan, într-o serie de atentate sângeroase la Kabul şi în sudul ţării.

Un dublu atentat sinucigaş a fost comis luni dimineaţa, soldat cu 25 de morţi – inclusiv fotograful-şef al AFP la Kabul Shah Marai. Alţi opt jurnalişti au fost ucişi în a doua deflagraţie, în mijlocul jurnaliştilor.


Acest atentat a fost urmat de un atac sinucigaş la Kandahar (sud), în care au fost ucişi 11 copii, şi de uciderea prin împuşcare a jurnalistului BBC în limba pashtu la Khost, în sud-estul Afganistanului.

Dublul atentat de la Kabul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic (SI), care a denunţat într-un comunicat ”apostaţii din forţele de securitate şi din presă”. Cele două explozii s-au soldat cu cel puţin 25 de morţi şi 49 de răniţi, potrivit Ministerului afgan de Interne.

Celelalte două atacuri nu au fost revendicate.

Organizaţia Reporters sans Frontières (RSF) şi Centrul Jurnaliştilor din Afganistan (AJC) au înregistrat nouă jurnalişti ucişi. Ceilalţi opt lucrau pentru posturi de radio sau televiziuni afgane, inclusiv unul pentru postul Tolo News, vizat de un atentat revendicat de talibani în 2016, soldat cu şapte morţi în rândul angajaţilor.

”Este vorba despre atacul cel mai sângeros (contra unor jurnalişti) de la căderea talibanilor, în dcembrie 2001”, subliniază RSF într-un comunicat. El ”viza cu bună ştiinţă presa”, denunţă ONG-ul.

Primul atac viza, se pare, sediul serviciilor afgane de informaţii – NDS -, o ţintă recurentă a insurgenţilor.

Aceste atacuri au loc după ce talibanii şi-au lansat în mod oficial, miercuri, ofensiva de primăvară – respingând astfel în mod implicit îndemnuri recente ale Guvernului afgan de a participa la negocieri de pace.

Kabul a devenit, potrivit ONU, locul cel mai periculos din Afganistan pentru civili, în contextul unei recrudescenţe a atentatelor, comise în general de kamikaze şi revendicate pe rând de talibani şi gruparea Statul Islamic.

Citește și : Trump ar trebui să fie distins cu Premiul Nobel pentru Pace, apreciază Moon Jae-in

Astfel, atacurile vizând în mod deliberat civili au făcut de două ori mai multe victime în primele trei luni din 2018 – 763 de morţi şi 1.495 de răniţi – decât în aceeaşi perioadă din 2017.

Precedentul atentat în capitală, pe 22 aprilie, s-a soldat cu aproape 60 de morţi şi 20 de răniţi, într-un cartier majoritar şiit.

Un kamikaze SI a vizat un centru de eliberare de cărţi de identitate în vederea alegerilor legislative de la 20 octombrie.Unul dintre atacurile cele mai sângeroase, pe 27 ianuarie, s-a soldat cu 103 morţi şi peste 150 de răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.