StiripesurseȘtirile zileiAlgeria va anula interdicția de a importa telefoane mobile, alimente, aparate...

Algeria va anula interdicția de a importa telefoane mobile, alimente, aparate electrocasnice – ministru

Publicat:

Algeria intenţionează să anuleze interdicţia pe care a impus-o asupra importului de telefoane mobile, electrocasnice şi alimente şi să implementeze în schimb taxe vamale ridicate, a anunţat, luni, ministrul comerţului, scrie Reuters, conform news.ro .

Aceasta este o nouă încercare de a genera mai multe venituri fiscale pentru a uşura presiunea asupra finanţelor publice.

Citește și : Donald Trump evocă satul Panmunjom de la frontiera dintre cele două Corei ca loc pentru summitul cu Kim Jong Un

Algeria a impus interdicţia asupra importului la începutul acestui an, cu scopul de a reduce cheltuielile, în urma unei căderi înregistrate în privinţa veniturilor din energie.

Această interdicţie a înlocuit un sistem de licenţiere pe care guvernul l-a impus în anul 2016, într-o încercare eşuată de a reduce cheltuielile de import.


„Luăm în considerare impunerea de noi taxe vamale pentru produsele finite. Aceasta face parte din căutările noastre pentru a obţine un instrument mai eficient”, a spus Said Djellab, ministrul comerţului, la o conferinţă.

„Acest plan va fi discutat de către guvern în luna iunie”, a spus el, fără să precizeze când ar urma să fie anulată interdicţia.

Energia reprezintă 60% din bugetul de stat şi 95% din veniturile totale de export pentru ţara membră a OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol).

Veniturile din petrol şi gaze aproape că s-au înjumătăţit de când preţurile pentru petrol au început să scadă, la mijlocul anului 2014, afectând bugetul de stat în mod considerabil.

„Acestea sunt măsuri preventive temporare. Criza ne-a dat anumite lecţii”, a spus Djellab.

Ministrul a mai spus că guvernul a demarat discuţiile cu furnizori, inclusiv cu Uniunea Europeană.

Citește și : Trump ar trebui să fie distins cu Premiul Nobel pentru Pace, apreciază Moon Jae-in

„Le-am explicat partenerilor noştri, inclusiv Uniunii Europene, că trecem printr-o perioadă dificilă. Ei au înţeles situaţia. Încă se desfăşoară un dialog cu ei”, a spus el.

Măsurile legate de import vor fi însoţite de demersuri pentru creşterea producţiei domestice şi de un plan pe cinci ani cu scopul de a diversifica exportul. Acestea vor fi discutate în iulie, potrivit lui Said Djellab.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.