StiripesurseEconomieAnca Dragu vorbeşte despre furtul miliardului

Anca Dragu vorbeşte despre furtul miliardului

Publicat:

Anca Dragu vorbeşte despre furtul miliardului

Furtul miliardului de dolari din sistemul bancar din Republica Moldova a reprezentat o traumă pentru întreaga economie a acestui stat şi susţine că, atât banca centrală de la Chişinău, cât şi autorităţile moldovene, trebuie să adopte măsuri pentru ca „un asemenea moment să nu se repete vreodată”. Afirmația a fost făcută de guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Anca Dragu.

„Acest miliard furat reprezintă o traumă, dar la momentul respectiv să ştiţi că a fost 13% din Produsul Intern Brut. E o sumă fabuloasă şi se simte. Cred că piaţa financiară atât de puţin dezvoltată astăzi are legătură cu această traumă. Şi atunci lucrurile nu s-au clarificat prea repede, dar fiecare a preferat să nu facă nimic, pentru a nu face ceva greşit şi trebuie să venim cu o atitudine puţin diferită. Nu risc zero, ci identificarea riscurilor şi găsirea metodelor de acoperire a riscurilor”, a spus Dragu.

Citeşte şi: De astăzi vom plăti mai puțin pentru căldură şi lumină – Stiripesurse.md

Referindu-se la garanția celor care vor să investească la momentul actual în Republica Moldova, Dragu a declarat că problemele de securitate sunt o problemă pentru mai multe state din zonă, dar totodată, sunt și condiții care să asigure protecția investițiilor în măsura în care este posibil în contextul actual. Din punctul de vedere al guvernatoarei Băncii Centrale a Moldovei, domeniile IT şi energie sunt cele mai atractive pentru firmele interesate să se dezvolte în Republica Moldova.

Anca Dragu vorbeşte despre furtul miliardului

„IT și digitalizare este principalul domeniu, pentru că Republica Moldova este deja foarte avansată pe această cale. În Banca Națională eu nu semnez nimic pe hârtie. Totul vine pe e-mail, prin semnătură electronică și se vede la nivel de administrație această tentație către digitalizare. Este clar un domeniu foarte atractiv”, susţine şefa BNM.


Totodată, Dragu a vorbit şi despre perspectiva de aderare la Uniunea Europeană, care ar trebui să plaseze Republica Moldova în topul preferinţelor investitorilor străini. Ea consideră că investitorii care nu investesc acum în Republica Moldova vor regreta peste cinci-zece ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.