StiripesurseȘtirile zileiAnchetă a armatei birmaneze după descoperirea unei gropi comune cu etnici...

Anchetă a armatei birmaneze după descoperirea unei gropi comune cu etnici rohingya

Publicat:

Armata din Myanmar îşi continuă, miercuri, ancheta după descoperirea a zece cadavre într-o groapă comună într-un sat din statul Rakhine, regiune unde soldaţii sunt acuzaţi de epurare etnică împotriva musulmanilor rohingya, relatează AFP. 

“O anchetă este în curs pentru a descoperi adevărul din spatele acestei gropi”, a declarat şeful armatei într-un comunicat postat pe Facebook, alături de fotografii neclare cu corpuri în descompunere.

Această groapă comună a fost descoperită luni în satul Inn Dinn din districtul Maungdaw, epicentrul violenţei începute la sfârşitul lunii august când rebeli rohingya au atacat secţii de poliţie.

Represiunea violentă condusă de armată după aceste atacuri a fost condamnată pe scena internaţională şi recent Naţiunile Unite au evocat un posibil genocid.

“Vor fi luate măsuri conform legii dacă membri ai securităţii sunt implicaţi în acest caz”, promite armata.


Până în prezent, armata din Myanmar (fostă Birmania n.r.) a negat orice represalii împotriva civililor, asigurând că doar 400 de persoane au fost ucise, printre care “niciun nevinovat”.

Un membru al echipei care a participat la deschiderea gropii comune a declarat pentru France Presse, sub acoperirea anonimatului, ca starea de descompunere a corpurilor sugerează că aceşti musulmani rohingya ar fi fost ucişi în urmă cu peste un an.

Printre altele, doi jurnalişti de la Reuters au fost arestaţi pe 12 decembrie deoarece erau în posesia unor documente legate de campania militară din regiune, potrivit AFP.

Human Rights Watch a criticat arestarea şi a cerut eliberarea lor imediată după apeluri similare din partea Uniunii Europene, Statelor Unite şi ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.