StiripesurseDiasporaAnchetă în Italia împotriva unui înalt responsabil al OMS

Anchetă în Italia împotriva unui înalt responsabil al OMS

Publicat:

Parchetul, care anchetează asupra răspunsului Italiei din prima etapă a pandemiei de COVID-19, a solicitat informaţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), întrucât suspectează un înalt funcţionar italian al OMS că a minţit procurorii, a indicat această organizaţie a ONU, cu sediul la Geneva, potrivit AFP, scrie agerpres

Conform media italiene, procurori din Bergamo (nord) au deschis o ancheta asupra lui Ranieri Guerra, care până recent a fost unul dintre cei 11 directori generali adjuncţi ai OMS, iar în prezent este consilier special al şefului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pentru suspiciunea că le-a dat informaţii false.

Citește și : Pfizer-BioNTech trimite încă 50 milioane de vaccinuri în UE

Oraşul Bergamo a fost epicentrul primului val de coronavirus care a lovit Italia la începutul anului 2020, iar parchetul a deschis o amplă anchetă cu privire posibila gestionare necorespunzătoare a crizei.

Guerra a fost audiat de procurori în noiembrie, după ce Francesco Zambon, autorul principal al raportului OMS cu privire la răspunsul Italiei la criză, document retras în grabă de către agenţia ONU, a declarat că textul fusese înlăturat pentru a se evita o situaţie jenantă pentru guvernul de la Roma.


Zambon, care a demisionat din OMS la 31 martie, a declarat miercuri pentru AFP că organizaţia rezistă cu greu presiunilor politice, evocând în acest sens acuzaţiile potrivit cărora aceasta nu se încumetă să exercite presiuni asupra Chinei în problema originei pandemiei de COVID-19

“Acest mic caz italian v-ar putea ajuta să înţelegeţi mai bine marele caz chinez”, a apreciat Zambon.

La rândul său Guerra a negat orice faptă reprobabilă. “Le-am spus procurorilor tot ce ştiam la acea vreme, cu bună credinţă”, a declarat el pentru agenţia de presă italiană AGI, adăugând că este gata să discute din nou cu procurorii.

“OMS examinează în prezent o cerere de asistenţă juridică internaţională din partea biroului procurorului general din Bergamo”, a declarat un purtător de cuvânt al OMS la Geneva.

Cu toate acestea, el a refuzat să ofere mai multe detalii, reiterând poziţia OMS potrivit căreia raportul privind răspunsul Italiei la coronavirus a fost retras deoarece “conţinea inexactităţi şi incoerenţe”.

Documentul, redactat de un birou al OMS din Veneţia, a fost publicat la 13 mai şi retras a doua zi.

Citește și : Certificatul de vaccinare NU va fi un paşaport care să garanteze mobilitatea în UE

Una din concluziile cele mai devastatoare era că Italia avea un plan de răspuns la pandemie învechit, datând din 2006.

Documentul califica de asemenea răspunsul din prima etapă a spitalelor italiene la epidemie ca fiind unul “improvizat, haotic şi creativ”, compensând astfel absenţa orientărilor oficiale.

Emisiunea de ştiri italiană ‘Non e l’Arena’ dezvăluise duminică o conversaţie care s-a scurs de pe WhatsApp, în care se pare că Guerra se laudă cu blocarea raportului.”M-am adresat în cele din urmă lui Tedros şi am făcut ca documentul să fie retras”, scria el unui înalt responsabil din domeniul sănătăţii de la Roma, aparent referindu-se la şeful OMS, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.