StiripesurseȘtirile zileiArmata lui Bashar Al-Assad a descoperit o groapă comună în apropiere...

Armata lui Bashar Al-Assad a descoperit o groapă comună în apropiere de Raqa

Publicat:

Armata siriană a descoperit o groapă comună cu osemintele a 34 de persoane executate de către gruparea Stat Islamic (SI) în provincia Raqa, în nordul ţării cuprins de război, a indicat vineri agenţia siriană de presă Sana, citată de AFP, potrivit agerpres.

Descoperirea macabră a fost făcută într-o regiune aflată sub controlul regimului lui Bashar Al-Assad în apropiere de localitatea Ramthan, în vestul provinciei Raqa.

Citeşte şi: Tăntălăul şi gogomanul. Doi chinezi sunt cei mai proşti hoţi din istorie – VIDEO

”Corpurile a 34 de martiri – civili şi militari executaţi de Daesh (acronimul în arabă pentru Statul Islamic) – au fost descoperite în groapa comună” pe baza unor informaţii furnizate de către locuitori, potrivit Sana. ”Ele au fost transferate la spitalul militar din Alep pentru identificare”, a precizat agenţia.

La sfârşitul lui decembrie, două gropi comune au fost găsite în regiuni aflate sub controlul regimului, tot în vestul provinciei Raqa. Media de stat au afirmat apoi că peste 150 de cadavre au fost scoase din gropile respective.


În decembrie 2014, rămăşiţele pământeşti a 230 de persoane executate de către SI au fost descoperite într-o groapă comună în provincia Deir Ezzor (est). Persoanele executate erau toate membri ai tribului Al-Chaaytat care luptau împotriva Statului Islamic.

Citeşte şi: Un distrugător rus a luat foc în portul din Vladivostok – VIDEO

Armata siriană controlează partea de est a Deir Ezzor, precum şi largi părţi din vestul şi sudul provinciei Raqa.

Organizaţia jihadistă este responsabilă de numeroase atrocităţi – violuri, execuţii, răpiri – în teritoriile cucerite în 2014 în Siria. După ce a suferit numeroase înfrângeri în ultimele luni, gruparea Stat Islamic a fost alungată din toate centrele urbane pe care le ocupase şi ultimii săi combatanţi sunt blocaţi în câteva enclave în Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

CEC: Patru partide politice riscă dizolvarea după ce nu au prezentat rapoartele financiare

Comisia Electorală Centrală va sesiza Ministerul Justiției pentru inițierea procedurii de dizolvare a patru partide politice care nu au prezentat, în mod repetat, rapoartele...

Tofan propune o nouă viziune pentru valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului

Premierul desemnat, Vasile Tofan, propune o nouă abordare privind administrarea și valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului, susținând că numeroase imobile și terenuri sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.