StiripesurseȘtirile zileiAustralia a redus cu 80% consumul de pungi de plastic

Australia a redus cu 80% consumul de pungi de plastic

Publicat:

O interdicţie referitoare la utilizarea pungilor de plastic de unică folosinţă pusă în aplicare de două cele mai mari lanţuri de supermarketuri din Australia a împiedicat ajungerea în mediul înconjurător a 1,5 miliarde de pungi în mai puţin de jumătate de an, relatează luni Xinhua, potrivit agerpres.

Consumul de pungi de plastic de unică folosinţă a scăzut cu 80% după ce lanţurile de supermarketuri Coles şi Woolworths au stopat distribuirea acestora în luna iulie, a anunţat luni Asociaţia naţională pentru comerţul cu amănuntul din Australia (National Retail Association – NRA).

Citeşte şi: Un avion al ONU va evacua rebelii houthi răniţi în Yemen

Decizia a stârnit un val de revoltă din partea cumpărătorilor australieni, însă David Stout, manager pentru politici industriale din cadrul NRA, a declarat că noile cifre justifică decizia ”curajoasă” adoptată de cele două lanţuri importante.

Woolworths şi Coles, ale căror companii-mamă Woolworths Limited şi Wesfarmers sunt două dintre cele mai mari din Australia după venit, au netezit calea pentru ca şi alte companii mai mici să urmeze acest exemplu, a indicat managerul.


”Evident, cel mai bun lucru pentru companiile mai mici este fie acela de a elimina complet punga, fie de a-l determina pe client să plătească. Ele ar trebui să aibă posibilitatea de a lua în considerare această strategie fără teama de reacţie”, a declarat managerul pentru Australian Associated Press (AAP).

Citeşte şi: CĂLĂUL jihadiştilor a fost lichidat în Siria

”Toţi cei care livrează produse ambalate trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ambalaje. Cred că fiecare dintre noi va simţi mai multă presiune pentru a deveni mai conştient de ceea ce consumă”, a adăugat Stout.

În loc să ofere în mod gratuit pungi de plastic de unică folosinţă cele două supermarketuri îi sfătuiesc acum pe cumpărători să-şi aducă propriile pungi reutilizabile sau îi determină pe aceştia să achiziţioneze pungi reutilizabile.

Australia a legiferat eliminarea treptată a pungilor de plastic de unică folosinţă în fiecare stat şi teritoriu cu excepţia Noului Wales de Sud, cel mai populat stat din această ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.