StiripesurseDiasporaAustria introduce controlul la graniţa cu Italia

Austria introduce controlul la graniţa cu Italia

Publicat:

Austria va începe săptămâna viitoare să efectueze controale temporare la un punct important de trecere a frontierei sale cu Italia, ca urmare a sporirii securităţii în timpul preşedinţiei austriece a Uniunii Europene, a anunţat miercuri Ministerul de Interne de la Viena, citat de agenţia dpa, potrivit agerpres.

Controalele vor fi efectuate la punctul de tranzit Brenner, cea mai aglomerată rută din Munţii Alpi. Peste 2,2 milioane de camioane au trecut prin Brenner în 2017.

Citeşte şi: Violenţe fără precedent în Nantes după ce poliţia a împuşcat mortal un tânăr – VIDEO

Măsurile sunt planificate pentru 9-13 iulie, când Austria găzduieşte reuniunea miniştrilor de interne ai UE la Innsbruck, şi pe 17-21 septembrie, când liderii UE se întrunesc la un summit informal în Salzburg.

Demersul nu intervine ca o reacţie la planurile Germaniei pentru controale la graniţa sa cu Austria, ci a fost prevăzut de mult timp, potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului.


Cancelarul austriac Sebastian Kurz a avertizat marţi că Austria va începe să efectueze controale la graniţa sa de sud cu Slovenia şi Italia, odată ce Germania îşi pune planul în aplicare, pentru a evita acumularea de migranţi blocaţi pe teritoriul austriac. 

Citeşte şi: Justiţia ecuadoriană a emis un mandat de arestare pe numele fostului preşedinte, Rafael Correa

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.