StiripesurseDiasporaBelgia vrea să PRELUNGEASCĂ funcţionarea reactoarelor nucleare

Belgia vrea să PRELUNGEASCĂ funcţionarea reactoarelor nucleare

Publicat:

Engie şi Belgia au stabilit cadrul pentru negocierea unei potenţiale prelungiri a duratei de viaţă a două reactoare nucleare, a anunţat vineri compania franceză de utilităţi, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Subsidiara belgiană a Engie – Electrabel – şi statul belgian au semnat “o scrisoare de intenţie care nu creează nicio obligaţie” şi intenţionează să negocieze şi să aprobe un acord juridic cu caracter obligatoriu până la finalul anului.

Citeşte şi: SCANDAL rasial într-o universitate din Africa de Sud! Un student alb a fost EXMATRICULAT – Black News

Scrisoarea de intenţie deschide drumul spre un acord privind extinderea perioadei de operare a reactoarelor nucleare Doel 4 şi Tihange 3 pentru 10 ani.

“Părţile sunt dispuse să discute şi să accepte condiţiile care vor permite reluarea funcţionării ambelor reactoare în noiembrie 2026”, a precizat Engie.


Acordul include crearea unei societăţi mixte care să gestioneze activitatea celor două unităţi şi un plafon asupra costurilor pentru gestionarea deşeurilor nucleare şi a combustibilului uzat.

După luni de dezbateri, Guvernul de coaliţie din Belgia, format din şapte partide, a convenit în decembrie un compromis ce prevede că ultima centrală nuclearo-electrică din Belgia se va închide în anul 2025, cu condiţia ca aceasta să nu conducă la penurii de energie.

Verzii au insistat că trebuie respectată legea din 2003 ce prevede renunţarea până în 2025 la energia nucleară, în timp ce liberalii francofoni au încercat să prelungească funcţionarea celor mai noi două reactoare.

Poziţia Verzilor s-a schimbat însă acum.

“Planul A este gata şi realizabil, dar este nevoie de o reevaluare dată fiind (situaţia din) Ucraina”, a declarat recent Tinne Van der Straeten, ministrul Energiei, din partidul Verzilor.

Vezi şi: O operaţiune specială a poliţiei s-a terminat cu o ‘baie de sânge’ în favelele din Rio – VIDEO – Black News

“Trebuie de asemenea să privim obiectiv problemele şi obstacolele legate de o prelungire. Ultimele două reactoare reprezintă 3% din energia noastră. Avem nevoie de o revoluţie majoră pentru 100% din energia noastră”, a adăugat oficialul.

Belgia, care are în total şapte reactoare nucleare, nu a spus cum va înlocui capacitatea energetică a acestora, însă o opţiune ar fi fost construirea mai multor centrale pe gaz.

Cele mai noi două reactoare nucleare ale Belgiei sunt operate de compania franceză Engie şi furnizează aproape jumătate din producţia de electricitate a ţării. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.