StiripesurseExterneBerlinul cere clarificări după ce s-a aflat că americanii au SPIONAT-O...

Berlinul cere clarificări după ce s-a aflat că americanii au SPIONAT-O pe Merkel

Publicat:

Guvernul german a luat notă şi va dori lămuriri în legătură cu informaţiile din presă conform cărora Statele Unite au spionat responsabili politici în Europa, între care şi cancelarul german Angela Merkel, cu ajutorul serviciilor de informaţii daneze, a indicat luni purtătorul de cuvânt al cabinetului federal, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Guvernul federal a luat notă de cele relatate şi se află în contact cu toate instituţiile naţionale şi internaţionale relevante pentru clarificări”, a declarat purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, în cadrul întâlnirii regulate cu presa.

Citește și: NSA a spionat-o pe Merkel şi pe alţi aliaţi europeni

”Ca problemă de principiu, şi după cum ştiţi deja, v-aş ruga să înţelegeţi că guvernul federal nu comentează public în chestiuni privind activităţile de informaţii”, a adăugat el.

SUA au spionat, din 2012 până în 2014, responsabili politici din Europa, între care pe cancelarul german Angela Merkel, dar şi pe fostul ministru de externe german Frank-Walter Steinmeier şi pe ex-liderul opoziţiei Peer Steinbrück, cu ajutorul serviciilor de informaţii daneze, au relatat duminică media daneze şi europene, citate de AFP.


Canalul public danez Danmarks Radio (DR) a indicat că Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) se branşase la cabluri de telecomunicaţii daneze pentru a spiona responsabili de prim-plan şi înalţi funcţionari în Germania, Suedia, Norvegia şi Franţa.

Pentru a efectua această operaţiune, NSA a beneficiat de o colaborare în materie de supraveghere cu serviciul de informaţii militar danez FE.

DR a dezvăluit aceste informaţii după o anchetă desfăşurată în comun cu canalul suedez SVT, canalul norvegian NRK, canalele germane NDR, WDR şi cotidianul Suddeutsche Zeitung, precum şi cu publicaţia franceză Le Monde.

Citește și: Scene din căsnicia unui mogul sau: tulburătorul act IV al lui Bill Gates

Ministrul danez al apărării, Trine Bramsen, a declarat pentru DR că “spionarea sistematică de către aliaţi este inacceptabilă”.

La rândul său, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, a afirmat luni că spionarea responsabililor europeni de către serviciile secrete americane, ajutate de Danemarca, ar fi “extrem de gravă dacă se confirmă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.