StiripesurseDiasporaBerlinul trimite sfaturi Londrei legate de Brexit

Berlinul trimite sfaturi Londrei legate de Brexit

Publicat:

Ministrul de externe german Heiko Maas a făcut apel luni la Marea Britanie să dea dovadă de seriozitate şi spirit practic în găsirea unei soluţii pentru Brexit, subliniind că autorităţile britanice au o “mare responsabilitate” în acest sens, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Premierul britanic “Theresa May şi parlamentul britanic au o mare responsabilitate pentru viitorul nostru în Europa”, a afirmat Maas, într-un mesaj difuzat pe Twitter cu referire la un interviu pe care l-a acordat ziarului Bild.

Citește și: Turcia se autopropune să facă ‘ordine’ într-o provincie din Siria

Şeful diplomaţiei germane asigură în interviu că Uniunea Europeană va analiza cu atenţie toate noile idei pe care le-ar putea prezenta Londra.

La rândul său, secretarul de stat german pentru Europa, Michael Roth, a îndemnat luni Marea Britanie să aibă în vedere o revizuire a deciziei sale de a ieşi din UE. “Uşa UE rămâne mereu deschisă, poate se răzgândesc”, a declarat Roth pe postul german ARD.


Întrebat dacă acest lucru ar însemna organizarea unui nou referendum, responsabilul german a confirmat: “Exact”.

“Am spus nu o dată că nici Shakespeare nu ar fi putut transpune atât de bine în cuvinte tragedia la care suntem martori în prezent în Marea Britanie. Dar acum nu mai sunt aşa de sigur, pentru că Shakespeare şi-ar fi atins limitele imaginaţiei”, a menţionat Roth.

“Aştept în primul rând ca britanicii să ne spună ce vor. În ultimele săptămâni ne-au spus ce nu vor. Acum avem nevoie de un semnal clar. Suntem gata de negocieri”, a subliniat el.

În ce-l priveşte, ministrul german al economiei, Peter Altmaier, şi-a exprimat luni optimismul, în declaraţii pentru postul de radio RBB, faţă de posibilitatea de a se evita un aşa-zis Brexit dur, adică o ieşire a Marii Britanii din Uniune fără un acord.

Citește și: Londra lansează o aplicație mobilă pentru reședința britanică

După ce Camera Comunelor a respins săptămâna trecută acordul încheiat de Londra cu UE privind Brexitul, în special din cauza clauzei de ”backstop” (plasă de siguranţă) pentru frontiera nord-irlandeză, care prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană până când Londra şi Bruxellesul vor găsi o soluţie mai bună în privinţa acestei frontiere, premierul Theresa May trebuie să vină luni în faţa parlamentului cu un ”plan B” ce va cuprinde paşii următori pe care-i propune în dosarul Brexitului.

Ulterior, deputaţii britanici vor dezbate timp de o săptămână acest plan şi vor putea propune la rândul lor amendamente. Dacă se va contura o opinie ce poate întruni la vot o majoritate, atunci premierul May se va putea întoarce la Bruxelles pentru a încerca să obţină o revizuire a acordului. Însă până în prezent oficialii europeni au respins orice renegociere a acestui acord.

În lipsa unei înţelegeri cu Bruxellesul, posibilele opţiuni pentru Londra ar fi ieşirea Regatului Unit din UE fără niciun acord la 29 martie, amânarea Brexitului, eventual cu convocarea unui nou referendum – după cel din iunie 2016 -, sau prin preluarea de către parlament a controlului procesului de ieşire a ţării din UE, ori chiar anularea Brexitului. În declaraţiile date, premierul Theresa May a insistat până în prezent pe opţiunea ieşirii din UE fără un acord pe 29 martie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.