StiripesurseȘtirile zileiBiden bagatelizează scandalul documentelor confidenţiale

Biden bagatelizează scandalul documentelor confidenţiale

Publicat:

Joe Biden a bagatelizat joi scandalul legat de descoperirea unor documente confidenţiale datând din perioada vicepreşedinţiei sale la un think tank şi în casa familiei sale, spunând este “fără importanţă”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Uite, am găsit nişte documente (…) care au fost depozitate în locul nepotrivit, le-am predat imediat Arhivelor şi Departamentului de Justiţie”, le-a spus preşedintele american în cursul unei vizite în California jurnaliştilor care l-au întrebat în legătură cu acest subiect.

Citeşte şi: Fostul preşedinte kazah fost a OPERAT la inimă – Black News

“Cred că veţi vedea că este fără importanţă. Nu am nici un regret. Fac ceea ce mi-au spus avocaţii că vor să fac. Exact asta facem”, a continuat el, adăugând că cooperează “în totalitate” cu justiţia.

Aceasta este o afacere delicată pentru Biden care intenţionează să candideze din nou în 2024 şi pentru democraţi în ansamblu.


Cei din urmă nu a ezitat să-l critice pe fostul preşedinte republican Donald Trump, vizat de o anchetă judiciară pentru că a păstrat cutii întregi cu documente când a părăsit Washingtonul în 2021.

În ce îl priveşte pe preşedintele democrat, primele documente clasificate au fost descoperite pe 2 noiembrie la Penn Biden Center, un think tank din Washington unde Joe Biden avea cândva un birou, şi raportate Arhivelor Naţionale.

În decembrie, avocaţii preşedintelui au găsit apoi, în garajul casei sale din Wilmington, Delaware, “un număr mic de documente” potenţial confidenţiale şi au avertizat Departamentul de Justiţie.

Şi în ianuarie, aceşti avocaţi au scos al lumină un document confidenţial, de data aceasta într-o cameră adiacentă garajului casei. A doua zi, avocatul preşedinţiei a mai descoperit acolo cinci pagini.

Pentru a reduce la tăcere suspiciunile privind “standarde duble”, Departamentul de Justiţie a încredinţat investigaţiile acestui caz unui procuror special independent, aşa cum a procedat şi în cazul lui Donald Trump.

Citeşte şi: Arabia Saudită şi Rusia au fost principalii furnizori de ţiţei al Chinei, în 2022 – Black News

Opoziţia republicană a denunţat comunicarea la limită a executivului. Profitând de uşoara sa majoritate în Camera Reprezentanţilor, ea a iniţiat o anchetă parlamentară şi a cerut mai multe informaţii.

O lege din 1978 îi obligă pe preşedinţii şi vicepreşedinţii americani să transmită Arhivelor Naţionale, la sfârşitul mandatului, toate e-mailurile, scrisorile şi alte documente de lucru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.