Bilanţul deceselor provocate de epidemia de COVID-19 a crescut în Anglia cu 29% de la precedenta raportare, ajungând la 1.651, printre care şi cel al unei persoane de 19 ani fără afecţiuni preexistente, a informat marţi Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) al Regatului Unit, transmite Reuters, scrie agerpres.
‘Pacienţii aveau vârste cuprinse între 19 şi 98 de ani şi toţi, cu excepţia a 28 (cu vârste între 19 şi 91 de ani), aveau afecţiuni medicale preexistente’, menţionează NHS.
Citește și : Cehia pune la punct un sistem informatic pentru limitarea pandemiei de COVID-19
Tot marţi, Scoţia a anunţat un total de 60 de decese, Ţara Galilor – 69, iar Irlanda de Nord – 28.
Până duminică, 29 martie, ora 16.00 GMT, în Marea Britanie numărul deceselor confirmate de COVID-19 era de 1.408, aminteşte Reuters.











