StiripesurseEconomieBNM menține rata de bază la 6,5%

BNM menține rata de bază la 6,5%

Publicat:

Banca Națională a Moldovei a decis menținerea ratei de bază la principalele operațiuni de politică monetară, la nivelul de 6,5 la sută anual. Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Comitetului Executiv al BNM.

De asemenea, au fost menținute ratele la creditele overnight – 8,5 la sută, la operațiunile repo – 6,75 la sută și la depozitele overnight de 4,5 la sută.

Potrivit BNM, prin această decizie instituția bancară urmărește să ancoreze anticipările inflaționiste, să readucă și să mențină inflația în intervalul de variație de +/- 1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5 la sută pe termen mediu.

Citeşte şi: Două cutremure au zguduit România ieri noapte – Stiripesurse.md

„Decizia BNM vine în contextul temperării tendințelor inflaționiste și al propagării măsurilor restrictive de politică monetară adoptate anterior. De asemenea, banca centrală a luat în calcul decalajele în transmisia deciziilor anterioare, efectele cărora încă vor acționa în perioada următoare”, se arată în comunicatul instituției.

Conform datelor prezentate, până la finele anului, inflația va avea un trend descendent, datorită cererii agregate interne, care se va afla sub potențial. Totodată, activitatea economică internă și inflația, în continuare, sunt influențate de efectele șocurilor de ofertă, în special, ca urmare a majorării tarifelor reglementate din ultimele două trimestre și a diminuării volumului producției agricole afectate de condițiile meteorologice adverse.


De asemenea, un impact dezinflaționist ar putea fi generat și de cererea globală negativă, ca urmare a condițiilor de comerț impuse de SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.