StiripesurseEconomieBNM scade rata de bază: Creditele se ieftinesc!

BNM scade rata de bază: Creditele se ieftinesc!

Publicat:

BNM scade rata de bază: Creditele se ieftinesc!

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis, prin vot unanim, să coboare cu 0,5 puncte procentuale rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt, până la nivelul de 4,25 la sută, se arată într-un comunicat oficial.

Totodată, au fost diminuate cu 0,5 la sută ratele de dobândă la creditele overnight, până la nivelul de 6,25 la sută anual, iar la depozite overnight – până la nivelul de 2,25 la sută anual.

Citeşte şi: Armata israeliană a găsit banii lui Yahya Sinwar, dar liderul teroriştilor rămâne de negăsit – Stiripesurse.md

Decizia a fost luată după ce, timp de trei luni consecutiv, inflația s-a menținut în jurul țintei de 5,0%. Astfel, măsurile aprobate astăzi de BNM vor să consolideze această performanță, precum și să contribuie la echilibrarea economiei.

Guvernatoarea băncii centrale a menționat că tendințele anticipate privind evoluția inflației rămân valabile în mare parte. Potrivit prognozei, inflația medie anuală va fi în jur de 4,7 la sută anul curent și, respectiv, de 4,5 la sută în anul viitor.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.