StiripesurseȘtirile zileiBob Dylan SCAPĂ de o plângere pentru agresiune sexuală

Bob Dylan SCAPĂ de o plângere pentru agresiune sexuală

Publicat:

O femeie care l-a dat în judecată pe cântăreţul american Bob Dylan, susţinând că acesta a agresat-o sexual în urmă cu aproape 60 de ani, şi-a retras plângerea, a declarat avocatul artistului laureat al premiului Nobel pentru Literatură, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

“Acest dosar s-a încheiat (…) Ne bucurăm că reclamanta a renunţat la această parodie a justiţiei”, a declarat pentru presă avocatul lui Bob Dylan, Orin Snyder, estimând ca fiind “scandalos” că dosarul ar fi putut exista.

Citeşte şi: Scumpirea petrolului şi gazelor A DUBLAT profitul şi vânzările grupului OMV – Black News

Înainte de o audiere în această săptămână la un tribunal din New York, avocatul a menţionat existenţa unor e-mail-uri care arătau “incoerenţa” acuzaţiilor şi a suspectat că reclamanta ar fi înlăturat aceste elemente care l-ar fi putut disculpa pe cântăreţ.

În plângerea depusa în august anul trecut, femeia, identificată doar după iniţialele sale, J.C., susţinea că Bob Dylan a agresat-o sexual pe o perioadă de şase săptămâni, între aprilie şi mai 1965. Pe atunci ea avea 12 ani.


Citeşte şi: Ruşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu regiunea Kiev – Black News

Cântăreţul “a abuzat de statutul său de muzician pentru a-i furniza alcool şi droguri lui J.C. şi pentru a o agresa sexual în mai multe rânduri”, se arăta în plângerea care îl acuza, de asemenea, pe Bob Dylan că ar fi ameninţat-o pe tânără.

Laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2016 pentru “crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane”, Bob Dylan, în vârstă de 81 de ani, este considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără “Blowin’ in the Wind”, “The Times They Are a-Changin” şi “Like A Rolling Stone”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.