StiripesurseSocialBolea le răspunde transportatorilor care amenință cu proteste

Bolea le răspunde transportatorilor care amenință cu proteste

Publicat:

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a venit cu un răspuns la obiecțiile și acuzațiile transportatorilor, care amenințau cu proteste din motiv că nu li se permit ajustări de tarife și li se impun condiții de activitate, care implică tot mai multe costuri.
În acest sens, cei de la Minister le răspund că acest lucru se face în beneficiul populației, și nu al unui grup de persoane.

„Transportul public trebuie să evolueze în beneficiul cetățenilor, iar digitalizarea este un pas necesar pentru a asigura servicii mai eficiente, mai sigure și mai transparente. Suntem conștienți de provocările tranziției, dar este esențial ca toți actorii din domeniu să contribuie la modernizarea acestui sector.

Citeşte şi: Maia Sandu s-a întâlnit cu Emmanuel Macron la Paris – Stiripesurse.md

Vineri, mă voi întâlni cu reprezentanții transportatorilor pentru clarificări, astfel încât să identificăm cele mai bune soluții pentru un transport public modern și orientat spre nevoile oamenilor. Interesul nostru rămâne același – confortul și siguranța cetățenilor”, afirmă Vladimir Bolea.

De asemenea, cei de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) susțin că digitalizarea și transparența sunt esențiale pentru a îmbunătăți serviciile pentru pasageri și pentru a asigura condiții corecte operatorilor de transport.

Iată ce scopuri își propun cei de la Minister:
–          Transport sigur și accesibil, inclusiv mai multe rute disponibile.
–          Posibilitatea de a urmări în timp real mijloacele de transport.
–          Autobuze și microbuze moderne, astfel încât pasagerii să nu fie nevoiți să călătorească în vehicule vechi și nesigure.
–          Emiterea obligatorie a biletelor pentru toate călătoriile, astfel încât pasagerii să beneficieze de servicii fiscalizate, iar statul să elimine evaziunea fiscală.
–          Posibilitatea de a cumpăra bilete electronic, fără taxe ascunse și fără riscul de a călători fără loc asigurat prin implementarea sistemelor digitale e-bilet, e-GPS și e-routing, care vor asigura transparență, siguranță și confort.
–          Reducerea birocrației pentru operatori și eliminarea barierelor artificiale care au favorizat monopolurile.
Măsuri cu impact pozitiv pentru operatorii de transport:
–          Reguli clare și acces echitabil la licențe pentru toți cei care vor să muncească corect.
–          Eliminarea practicilor abuzive prin care șoferii sunt obligați să plătească zilnic taxe informale pentru a primi autorizații.
–          Posibilitatea de a deschide rute noi și de a moderniza flota de transport.


„MIDR încurajează dezvoltarea unui sistem de transport rutier corect și eficient, care să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Vom sprijini operatorii care respectă regulile și doresc să ofere servicii moderne și de calitate”, se mai menționează într-un comunicat emis de reprezentanții MIDR.

Menționăm, că ieri transportatorii au venit cu o scrisoare deschisă adresată primului ministru, prin care cereau audiență și acuzau Ministerul de resort de faptul că le impun condiții dure, fără ca autoritatea centrală să-și îndeplinească angajamentele anterior asumate. Transportatorii sunt indignați de politicile noului ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și spun că din cauza tarifelor neajustate ramura riscă să fie distrusă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.