StiripesurseDiasporaBorrel: UE nu trebuie să ignore amenințările lui Putin

Borrel: UE nu trebuie să ignore amenințările lui Putin

Publicat:

UE nu trebuie să ignore amenințările lui Vladimir Putin, care a declarat că ar putea folosi arme nucleare în conflictul din Ucraina, a declarat șeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrel, informează mediafax.

Josep Borrell a declarat pentru BBC că afirmația lui Putin că nu blufează cu arma nucleară trebuie luată în serios.

Citește și : Ucraina critică Iranul pentru livrări de arme către Rusia

Comentariile sale vin în contextul în care Rusia începe o mobilizare parțială și se pregătește să anexeze patru regiuni din Ucraina.

“Cu siguranță este un moment periculos pentru că armata rusă a fost pusă la colț, iar reacția lui Putin – amenințarea cu folosirea armelor nucleare – este foarte gravă”, a spus el.


La 7 luni de când a început invazia Rusiei în Ucraina, analiștii sunt de acord că forțele lui Putin se află pe picior greșit, dar Borrell a declarat că trebuie să se ajungă la o “soluție diplomatică”, una care “să păstreze suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

“Altfel, putem termina războiul, dar nu vom avea pace și vom avea un alt război”, a spus el.

Borrell a respins preocupările legate de faptul că rezervele de arme ale UE se vor epuiza și a declarat că trebuie să continue sprijinul militar oferit Ucrainei, precum aplicarea de sancțiuni economice împotriva lui Putin și a aliaților săi.

El a recunoscut că majorarea costului prețurilor la energie, cauzată de conflict, reprezintă un motiv de îngrijorare.

Citește și : Polonia NU va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor

 

Borrell i-a cerut lui Putin să își joace rolul în găsirea unei soluții negociate, spunând că “pentru a dansa tango, ai nevoie de doi”.

“Toți cei care au mers la Moscova, la Kremlin, pentru a vorbi cu Putin, s-au întors cu același răspuns: <Eu [Putin] am obiective militare, iar dacă nu obțin aceste obiective militare, voi continua lupta>. Este cu siguranță o direcție îngrijorătoare, dar trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina”, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.