StiripesurseDiasporaBulgaria: Ministrul justiţiei, demisionează în urma unui scandal imobiliar

Bulgaria: Ministrul justiţiei, demisionează în urma unui scandal imobiliar

Publicat:

Ministrul bulgar al justiţiei, Ţetka Tsaceva, a demisionat sâmbătă în urma unor informaţii apărute în presă despre ea şi alte trei persoane din partidul GERB (centru-dreapta) aflat la putere, potrivit cărora politicienii ar fi cumpărat apartamente de lux sub preţul pieţei, informează Reuters, citând biroul de presă al guvernului de la Sofia, potrivit Agerpres.

Tsaceva a negat orice încălcare a legii şi a cerut Comisiei anticorupţie să investigheze condiţiile în care ea a achiziţionat un apartament într-un cartier select din Sofia anul trecut.

Citește și : „Vestele galbene”, actul 19: 31 de arestări şi o femeie grav rănită – FOTO VIDEO

Premierul Boiko Borisov a acceptat demisia ei, după o întâlnire cu ea sâmbătă, a informat biroul său de presă.

“Cei doi au discutat tranzacţia imobiliară efectuată pe numele ei. Ministrul Tsaceva i-a spus premierului că ea demisionează pentru că nu doreşte ca vâlva stârnită de acest scandal să afecteze activitatea guvernului”, potrivit aceleiaşi surse.


Comisia anticorupţie a deschis o anchetă vineri privind proprietăţile achiziţionate anul trecut de la dezvoltatorul imobiliar respectiv.

Încă unul dintre cei patru politicieni implicaţi în acest scandal, Ţvetan Ţvetanov, lider al grupului parlamentar al GERB, a negat de asemenea că ar fi comis un act infracţional. Dar ministrul adjunct al sporturilor Vania Koleva a demisionat sâmbătă în urma aceluiaşi scandal.

Scandalul s-a declanşat după ce în cursul acestei săptămâni secţiunea bulgară a postului de radio Europa Liberă şi organizaţia neguvernamentală Fondul anticorupţie au publicat o anchetă privind tranzacţii imobiliare dubioase cu implicarea unor înalţi politicieni.

Într-o întâlnire cu presa la Stara Zagora, sudul ţării, Tsaceva a reiterat că ea a cerut Comisiei anticorupţie să efectueze o anchetă, întrucât ea nu are nimic să-şi reproşeze. Ea a respins faptul că ar fi comis un “abuz de putere”, adăugând:”Dar atât timp cât ancheta durează, nu vreau ca implicarea mea în acest caz să afecteze GERB şi guvernul”.

Dezvăluirile în urma anchetei jurnalistice a şocat multă lume în această cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, iar premierul Borisov a spus că oricine încalcă legea trebuie să suporte consecinţele.

Scandalul intervine într-un moment în care partidele din Bulgaria se pregătesc pentru participarea la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai. Sondajele arată un avans mic al GERB faţă de socialiştii în opoziţie. Guvernul condus de GERB şi-a preluat atribuţiile în mai 2017 pentru un mandat de patru ani.

Citește și : Zeci de mii de oameni, în centrul Londrei – Se cere un nou referendum pentru Brexit (VIDEO)

În pofida promisiunilor guvernanţilor de a eradica corupţia generalizată, Bulgaria figurează printre membrele UE cele mai corupte, potrivit Transparency International, însă niciun înalt responsabil bulgar nu a fost trimis la închisoare pentru acte de corupţie până în prezent, conform Reuters.

Potrivit analiştilor, corupţia la nivel înalt este principalul obstacol în faţa ambiţiei Bulgariei de a atrage investitori străini şi de a fi acceptată în spaţiul Schengen.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.