StiripesurseȘtirile zileiCanada a început campania de vaccinare anti-COVID

Canada a început campania de vaccinare anti-COVID

Publicat:

O infirmieră din Toronto şi o octogenară din Quebec au devenit luni primele persoane vaccinate împotriva COVID-19 în Canada, care a început o campanie de vaccinare istorică în toată ţara, transmite France Presse, potrivit agerpres.

Injecţia primită de Anita Quidangen într-un spital din Toronto, transmisă în direct de televiziune, intervine la mai puţin de o săptămână după aprobarea vaccinului Pfizer-BioNTech de către autorităţile canadiene.

Citește și : Restricții severe sunt așteptate în Italia și Olanda înainte de sărbători

Aproape în acelaşi timp, o femeie de 89 de ani, Gisele Levesque, a fost vaccinată spre prânz într-o casă de bătrâni din Quebec, a dezvăluit apoi ministrul sănătăţii din Quebec, Christian Dube.

În Quebec urma, de asemenea, să fie vaccinat personalul şi pensionarii din două case de bătrâni situate în Montreal şi Quebec.


“Sunt bine”, a declarat Quidangen reporterilor. Infirmieră la un centru de îngrijire pe termen lung pentru bătrâni din Toronto, ea a spus că este “încântată” să fie prima persoană care a fost vaccinată în Canada.

A treia ţară care a aprobat vaccinul Pfizer după Regatul Unit şi Bahrain, Canada urmează să primească până la 249.000 de doze până la sfârşitul lunii.

De asemenea, autorităţile se aşteaptă să primească şase milioane de doze de vaccinuri Pfizer şi Moderna – în curs de omologare – în primul trimestru al anului 2021, permiţând vaccinarea a trei milioane de persoane în două doze.

Se aşteaptă ca majoritatea canadienilor să fie vaccinaţi în septembrie 2021, a promis premierul Justin Trudeau.

Aproape unul din doi canadieni (48%) doresc să fie vaccinaţi “cât mai curând posibil”, în creştere faţă de 40% în urmă cu o lună, potrivit unui sondaj online realizat de 1.603 canadieni în perioada 8-11 decembrie de către Institutul Angus Reid. Un canadian din şapte (14%) nu doreşte să se vaccineze.

Citește și : Negocierile post-Brexit fac uşoare progrese, dar pescuitul rămâne în continuare mărul discordiei

Al doilea val de pandemie s-a accelerat în ultimele săptămâni în Canada, iar ţara a înregistrat luni un total de 464.313 cazuri de coronavirus şi 13.479 de decese.

Statele Unite, ţară vecină şi cea mai îndoliată de coronavirus, au început, de asemenea, vaccinarea luni dimineaţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un grup de deputați ucraineni – în vizită în Moldova

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada...

Conferința investițională RM–UE și-a deschis lucrările. Este prezentă Comisara europeană Marta Kos

Chișinăul găzduiește astăzi prima Conferință investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Citește și: Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte Potrivit...

Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 12:00. Deputații urmează să examineze 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt...

Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se anunță audieri publice

În contextul creșterii numărului de fraude online și telefonice, Parlamentul va organiza audieri publice pentru a identifica soluții de combatere a fenomenului. Citește și: O...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.