StiripesurseȘtirile zileiCaraman confirmă eficiența votului prin corespondență

Caraman confirmă eficiența votului prin corespondență

Publicat:

Primele concluzii arată eficiența votului prin corespondență ca mijloc de facilitare a participării cetățenilor la vot, oriunde s-ar afla.

Citește și: Descinderi matinale în câteva raioane. Mai multe persoane afiliate lui Șor sunt vizate

Cel puțin așa afirmă președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, care precizează că, după aceste alegeri, vor fi perfecționate anumite aspecte pentru a fi posibilă aplicarea pe scară largă a votului prin corespondență la următoarele scrutine, transmite IPN.

Precizăm că, în premieră la aceste alegeri, Republica Moldova a pilotat votul prin corespondență, în șase state. Este vorba despre  SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda.

Pentru această modalitate de vot s-au înregistrat aproape 1800 de alegători.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.