StiripesurseExterneCatedrala Sfânta Sofia din Kiev, avariată în urma unui atac rusesc

Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, avariată în urma unui atac rusesc

Publicat:

Un atac rusesc desfăşurat în timpul nopţii a avariat Catedrala Sfânta Sofia din centrul istoric al Kievului, unul dintre cele mai importante monumente ale Ucrainei, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, a declarat marţi ministrul ucrainean al Culturii, informează Reuters.

“Noaptea trecută, inamicul a lovit din nou chiar în inima identităţii noastre”, a scris Mykola Tochytckyi pe Facebook, numind catedrala din secolul al XI-lea “sufletul întregii Ucraine”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

“Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, un sanctuar care a supravieţuit secolelor şi care simbolizează naşterea statalităţii noastre, a fost avariată”, a adăugat el.

El a precizat că o undă de şoc a deteriorat cornişa de pe absida principală a monumentului. Fragmente de tencuială albă s-au prăbuşit la pământ, iar într-o porţiune a cornişei se putea observa o spărtură, potrivit imaginilor filmate de Reuters la faţa locului.


Este pentru prima dată de la începutul războiului când catedrala suferă pagube, a declarat pentru presă Vadym Kyrylenko, director general adjunct al sitului, însă dronele ruseşti care zboară aproape de sol reprezintă o ameninţare constantă în contextul atacurilor aeriene continue asupra capitalei.

“După cum spun agenţii noştri de pază, uneori (dronele) aproape ating crucile de pe turnul clopotniţei, la 76 de metri deasupra solului”, a precizat el.

Catedrala a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1990 datorită importanţei sale arhitecturale.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Kyrylenko a menţionat că nu s-au înregistrat daune importante, dar că situl, cu o vechime de aproape o mie de ani, va fi inspectat de un institut specializat şi restaurat.

La peste un an după invazia rusă din februarie 2022, Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a înscris Catedrala Sfânta Sofia pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol, din cauza riscului reprezentat de ofensiva rusă.

UNESCO a avertizat că situl este vulnerabil şi la unde de şoc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.