StiripesursePoliticăCCRM: Deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT

CCRM: Deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT

Publicat:

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat Raportul de audit al conformității asupra administrării și valorificării terenurilor proprietate a unităților administrativ-teritoriale.

Terenurile aflate în proprietatea unităților administrativ-teritoriale constituie o componentă esențială a patrimoniului public, având un rol strategic în susținerea dezvoltării economice locale și consolidarea autonomiei financiare, potrivit unui comunicat al instituției.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Administrarea și valorificarea terenurilor include mai multe componente esențiale, și anume: delimitarea terenurilor proprietate publică, vânzarea-cumpărarea acestora, darea în arendă/locațiune și schimbarea categoriei de destinație.

Procesul de delimitare a proprietății publice este reglementat de Legea nr. 29/2018, coordonat la nivel național de către Agenția Proprietății Publice și realizat tehnic de Instituția Publică Cadastrul Bunurilor Imobile. În vederea susținerii acestui proces a fost aprobat un program de stat pentru anii 2019–2026, finanțat din bugetul public și sprijinit de parteneri externi, inclusiv de Banca Mondială.


Procesul de înstrăinare, dare în arendă și de schimbare a destinației terenurilor sunt reglementate de Legea nr. 1308/1997 și Codul funciar nr. 828/1991, fiind gestionate de autoritățile publice locale (APL) în calitate de administratori ai bunurilor publice, dar inițiat de persoanele fizice și juridice interesate. Aceste proceduri vizează inclusiv terenurile aferente bunurilor privatizate, celor private sau construcțiilor nefinalizate, precum și retragerea terenurilor din circuitul agricol.

Auditul conformității asupra administrării și valorificării terenurilor proprietate publică a UAT a constatat, în aria de audit, neconformități semnificative, cauzate de deficiențe ale sistemului de control intern managerial și de implicarea redusă a factorilor de decizie în exercitarea responsabilităților funcționale. Constatările esențiale sunt următoarele:

  • Delimitarea terenurilor – nerespectarea termenelor de delimitare, colaborarea insuficientă între autorități și documentația cadastrală incompletă au afectat realizarea integrală a obiectivelor Programului de stat pentru delimitarea bunurilor imobile. Ca urmare, a fost afectată acuratețea datelor din registrul cadastral și din rapoartele patrimoniale, ceea ce limitează capacitatea APL de a administra și a valorifica eficient terenurile publice. Astfel, la data de 01.01.2025, terenurile proprietate publică, cu suprafața totală de 6.007,42 ha, din 15 UAT auditate, nu erau înregistrate în Registrul bunurilor imobile, iar cele înregistrate nu au fost reflectate corespunzător în evidența contabilă de către APL;
  • Atribuirea terenurilor în arendă – auditul a constatat că autoritățile publice locale nu au respectat integral cadrul normativ privind atribuirea terenurilor publice în arendă, folosință sau superficie. În unele cazuri, terenurile au fost atribuite fără organizarea licitațiilor publice, iar controalele interne au fost insuficiente, ceea ce a dus la ratarea veniturilor pasibile încasării de circa 3,3 milioane lei. De asemenea, au fost identificate deficiențe în gestionarea contractelor, care au permis utilizarea neautorizată a terenurilor și edificarea unor construcții fără acte. În alte cazuri, autoritățile nu au întreprins măsuri eficiente pentru încasarea sumelor restante din arendă în cuantum de 3,9 milioane lei, iar înregistrarea și urmărirea restanțelor aferente a fost necorespunzătoare. Totodată, unele contracte cu durată mai mare de 5 ani nu au fost înregistrate în Registrul bunurilor imobile, ceea ce a afectat siguranța juridică a raporturilor contractuale;

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

  • Vânzarea terenurilor – la vânzarea terenurilor proprietate publică s-au atestat unele neconformități punctuale, care vizează următoarele aspecte: vânzarea unor terenuri care nu aveau statutul de „teren aferent obiectivului privat” la momentul tranzacției, vânzarea unor terenuri în lipsa raportului de evaluare a prețului de piață, fapt care a condiționat diminuarea veniturilor în bugetele locale cu 154,3 mii lei, lipsa unui control adecvat din partea APL asupra respectării clauzelor contractuale privind vânzarea terenurilor, ceea ce a dus la neachitarea în termen a plăților;
  • Schimbarea categoriei de destinație – în cadrul unor APL au fost admise neconformități în procesul de schimbare a categoriei de destinație a terenurilor, prin acceptarea seturilor incomplete de documente obligatorii, adoptarea deciziilor înainte de încasarea mijloacelor bănești echivalente cu pierderile cauzate de excluderea terenurilor din circuitul agricol, neincluderea unor terenuri în hotarele intravilanului localității și în planul urbanistic general, precum și atribuirea neconformă a modului de folosință a terenului.

Aceste neconformități au afectat înregistrarea, utilizarea și valorificarea terenurilor, limitând potențialul economic și veniturile bugetelor locale.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.